POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 26 noiembrie a.c., în intervalul orar 22:30-24:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au organizat o acțiune punctuală la care au participat polițiști de ordine publică din cadrul tuturor secțiilor de poliție urbane, precum și polițiști rutieri.

Polițiștii au acționat pentru prevenirea faptelor de natură contravențională și penală, în special a celor de la regimul rutier.

S-a acționat, cu preponderență, pe străzile: Islazului, Primăverii, Frunzișului, Calea Florești, Bulevardul 1 Decembrie și Piața Unirii.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 44 de persoane și au fost verificate 35 de autovehicule.

Pentru neregulilele constatate, s-au aplicat 18 sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, a fost reținut un permis de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și a fost retras un certificat de înmatriculare, precum și plăcuțele cu număr, pentru nerespectarea normelor legale privind efectuarea în termen a inspecției tehnice periodice.