POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cadrul acțiunii „Foc de artificii”, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au continuat controalele în scopul verificării legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

 55 de kilograme de articole pirotehnice, care erau oferite spre vânzare, fără autorizație, au fost indisponibilizate de polițiști.

 Joi, 23 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat în parcarea unei societăți comerciale din municipiul Câmpia Turzii, un bărbat, de 30 de ani, care ar fi oferit înspre vânzare articole pirotehnice, fără autorizație.

 Cele 55 de kilograme de articolele pirotehnic, în valoare de 2.500 de lei, au fost indisponibilizate de polițiști, iar cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

 

*Fotografie atașată

 

 Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase readuc în atenție faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 De asemenea, reiterează faptul că articolele pirotehnice sunt imprevizibile, chiar și cele de mici dimensiuni pot reprezenta un pericol și pot conduce la vătămări corporale cu traume fizice permanente.

 Manifestați responsabilitate, precauție și nu permiteți utilizarea acestora de către copii, prezentați-le riscurile la care se supun prin folosirea petardelor și artificiilor!