POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 08.50, un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean chinez, care se deplasa cu un autoturism pe strada Laminoriștilor a fost oprit pentru control de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii.

 

Verificările efectuate au condus la stabilirea faptului că dreptul acestuia de a conduce autovehicule era anulat, acesta prezentând un permis de conducere fals.

 

De asemenea, testarea acestuia cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

 

În  cauza  se  efectuează  cercetări  sub  aspectul  săvârșirii  infracțiunilor  de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.