POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, efectuează 3 percheziții, în municipiul București și județul Mureș, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic și tăinuire.

 

La momentul săvârșirii infracțiunilor, prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 2.000.000 de euro.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română.

 

Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mureș și Prahova.

 

În urma administrării probatoriului, vor fi dispuse măsurile legale.