Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Liderul seriei D, a diviziei A de handbal masculin, a evoluat pentru ultima dată în sezonul 2010 – 2011, în fața propriilor suporteri. Sâmbătă de la ora 13, sala de sport a școlii ,,George Barițiu,, din Turda a găzduit partida dintre Potaissa Turda liderul seriei D și Marta Baia Mare, în cadrul penultimei etape a sezonului de handbal. Nimeni din cei prezenți nu au putut pune la îndoială victoria obținută de elevii lui Horațiu Gal. Partida a început cu o oarecare rezistență din partea oaspeților, care au reușit să țină pasul până în minutul 7, la scorul de 5 – 5, apoi încet, încet turdenii s-au dezlănțuit peste adversari, ajungând să conducă la pauză cu scorul de 24 – 16. În partea a doua a acestui ultim joc în fața propriilor suporteri, turdenii, nu au avut milă de nimeni și nimic, zdrobind pur și simplu echipa maramureșeană. În intervalul minutelor 49 – 58, echipa oaspete nu a reușit să înscrie nici un gol, iar turdenii au punctat la fiecare atac. La finalul partidei tabela de marcaj a arătat scorul 53 – 26 în favoarea echipei turdene. Horațiu Gal a folosit următorul lot : Cornel Medrea, Dan Iurașog portari  - Răzvan  Ifrim, Raul Marian, Marius Lisița, Daniel Vasiloiu , Ionuț Ștef , Răzvan Pavel, Stelian Babici, Sorin Dinescu, Mircea Alisie, Adrian Țone, Dorin Suciu și Lucian Ignat. De la Potaissa , pe lista marcatorilor și-au trecut numele : Ifrim și Stef -  cu câte 12 goluri, Babici - 9 goluri, Pavel - 7 goluri, Vasiloiu și Suciu - câte 3 goluri, Marian și Lisița - câte 2 goluri, Alisie, Țone și Ignat - câte 1 gol. Pentru echipa pregătită de Horațiu Gal, urmează la sfârșitul acestei săptămâni, un ultim examen în compania celor de la HC 2009 Bistrița, apoi turdenii își vor canaliza gândurile spre jocul de baraj, care se v-a disputa în sala ;;Traian,, din Drobeta Turnu Severin în zilele de 26 și 27 mai în compania celor de la HCM Făgăraș.