17
Mie, Apr
12 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Duminică, 22 octombrie 2017, a avut loc la București Congresul Tineretului Național Liberal, în cadrul căruia a fost ales noul Birou Politic Național.

Sunt primele alegeri organizate după momentul fuziunii, ceea ce reprezintă un moment de restart pentru Tineretul Național Liberal.

Georgiana Sima, consilier local PNL si președintele TNL Câmpia Turzii a fost aleasă în funcția de vicepreședinte TNL România

 

“Motivul pentru care am decis să mă implic activ în viața politică este acela că eu cred cu tărie în rolul determinant al tinerilor în toate aspectele vieții.

Noi, tinerii, suntem principalii promotori ai valorilor liberalismului, cei care întărim și ducem mai departe cu mândrie tradiția liberală, fiind în acelasi timp beneficiarii pe termen lung ai ideilor liberale care au fost enunțate în cadrul acestui congres.

Am ales să îmi depun candidatura în cadrul acestui for politic pentru că reprezintă o platformă propice și eficientă în vederea realizării unui dialog constructiv între structurile de tineret și autoritățile locale, regionale și naționale care implementează politici publice de tineret.

Pentru mine, votul a reprezentat un exercițiu de democrație participativă care are rolul de a ne maturiza politic și de a crește gradul de responsabilitate pe care îl avem în comunitățile din care facem parte.

M-am bucurat de sprijinul colegilor din TNL Cluj, în frunte cu președintele organizației, doamna Maria Forna, care mi-au conferit  încrederea lor și au îmbrățișat intenția de candidatură pentru funcția de vicepreședinte TNL România. Astfel,voi reprezenta organizația locală și județeană în biroul politic național. 

Îl felicit pe colegul meu Bogdan Pivariu, vicepreședintele TNL Cluj, pentru obținerea funcției de prim-vicepreședinte TNL.

Noul birou politic național, condus de Mara Mareș, va trata cu mai multă responsabilitate toate atribuțiile ce îi revin, acționând în interesul tinerilor din întreaga Românie”, a declarat Georgiana Sima.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Generația tânără este cea care poate ridica societatea, dându-i un nou suflu, o nouă direcție și o altfel de sedimentare. Tinerii sunt cei care pot crește orice comunitate conferindu-i un plus de valoare prin entuziasm, forță și implicare.

O educație solidă, spiritul de inițiativă, responsabilitatea și preocuparea pentru bunul mers al nostru, al tuturor, corectitudinea în gândire, sunt ingrediente de mare importanță în orice echipă și în orice societate. Acesta este modelul după care se ghidează tinerii liberali de pretutindeni, tineri care tac și fac.

            Georgiana Sima, în calitate de consilier local al municipiului Câmpia Turzii și vicepreședinte al TNL România, este cel mai potrivit model de urmat pentru ei, performanțele ei profesionale și politice stând dovadă a profesionalismului și calității umane deja demonstrate.

Sunt mândru pentru că pentru prima dată un reprezentant al TNL Câmpia Turzii este factor de decizie politică la nivel național. Sunt mândru că o am alături, pe ea și întreaga ei echipă, și am toată încrederea în ei, pentru Câmpia Turzii, Cluj și România!”

– Președintele PNL Câmpia Turzii – Dorin Nicolae Lojigan.

 

 

                                     Biroul de presă al PNL Câmpia Turzii

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh