16
Sam, Dec
58 New Articles

Politic
Typography

La sediul filialei locale a Partidului România Unită (P.R.U.), în după-amiaza zilei de luni, 4 decembrie 2017, era forfotă mare. O grămadă de copii, despre care am aflat apoi că erau de la Grădinița „Căsuța Piticilor”, au fost invitați de conducerea partidului să primească daruri de la „Moș Nicolae”. Copiii din grupa mijlocie a grădiniței, însoțiți de educatoarea Rozalia Socaciu, au oferit gazdelor un scurt spectacol artistic aplaudat de cei prezenți, ca răsplată pentru gingășia și străduința lor.

Nu numai ei, ci și câțiva copii cu autism au primit câte o pungă cu cadouri din partea PRU Turda.

Invitat la eveniment, poetul Emil Mureșan a donat grădiniței ”Căsuța cu pitici” zece exemplare din cel mai recent volum de poezii din creația sa, intitulat „Poiana cu castani”.

Au fost prezenți, alături de conducerea turdeană a PRU, reprezentată de președintele Răzvan Ciortea și de profesoara Dorina Arion, președinta femeilor din PRU Turda, fostul senatorul Alexandru Cordoș (două mandate de senator PSD de Turda în perioada 2008-2016), președintele filialei județene Cluj a PRU și lider al organizației turdene a „Românilor uniți” și Mircia Giurgiu, prim vicepreşedintele aceleiași organizații județene.

Alexandru Cordoș s-a adresat direct copiilor invitați la sediul PRU: „Vă iubim ș vă transmitem înapoi toate urările pe care voi ni le-ați făcut. Să fiți fericiți, să fiți cuminți, să creșteți mari și să vă iubiți țara. Sunteți mici, poate nu înțelegeți, dar rolul nostru este și acela de a vă transmite această dragoste, pentru România, pentru tricolorul pe care voi, părinții voștri, îl purtăm în piept, dar mai ales în sufletele noastre”, le-a spus fostul senator micuților, înainte ca aceștia să primească darurile de la Moș Nicolae.

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh