Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Demisia medicului Igor Cojocaru, anunțată în ultima ședință ordinară a Consiliului local, din decembrie 2017, lasă cale liberă liberalilor să se întărească. Președintele organizației județene a PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda a trimis o adresă Consiliului local prin care confirmă faptul că președintele PNL Turda, avocatul Nicolae Giurgiu este următorul pe lista cu candidați ai acestei formațiuni politice, precizând totodată că este susținut de partid pentru funcția de consilier local. El va fi validat de COnsiliul localîn cadrul ședinței ordinare din 25 ianuarie.

 Odată cu plecarea lui Cojocaru, putem spune că Lucian Cordiș este singurul component al fostului Partid Democrat-Liberal care mai deține o funcție în Consiliul local, astfel că singurul partid aflat în opoziție la Turda este, de acum, un grup bine închegat, care va fi, cu siguranță, mult mai activ și mai bine coordonat, odată cu intrarea președintelui Giurgiu în Consiliul local.

Avocatul Nicolae Giurgiu este la a doua prezență în Consiliul local (a mai ocupat această funcție pentru câteva luni, din ianuarie 2016 până la alegerile din 5 iunie) , iar acești doi ani rămași până la viitoarele alegeri vor fi folosiți de acesta pentru a-și pregăti terenul pentru o candidatură la funcția de primar, o candidatură firească, pentru care însă trebuie să depună o activitate susținută, în opoziție, în cadrul Consiliului local.

Nicolae Giurgiu este considerat un președinte care a reușit să „tragă pe linie moartă” pe fostul primar Tudor Ștefănie, care a ocupat funcția de președinte al PNL Turda înaintea sa, primenind echipa din PNL Turda și înconjurându-se cu oameni apropiați lui, majoritatea dintre ei fiind viitorii săi colegi din Consiliul local.

Nicolae Giurgiu ocupă poziția a șaptea pe lista pentru Consiliul local cu care PNL Turda s-a prezentat la alegerile din 2016. Pe prima poziție era Tudor Ștefănie, care a refuzat funcția de consilier local, după ce a fost 12 ani primar și ați 8 viceprimar al municipiului Turda., preferând să devină un lider al ”Tinerilor Pensionari”, cum se intitulează asociația persoanelor de vârsta a treia cu care chefuiește destul de des.

Din grupul consilierilor locali PNL mai fac parte Cristian Felezeu, Lucian Cordiș, Ciprian Rigman și Marius Riter. Este de așteptat ca, după depunerea jurământului și validarea lui Nicolae Giurgiu în funcția de consilier local, Cristian Felezeu să îi predea acestuia șefia grupului consilierilor PNL Turda.

Pe lista de supleanți, dacă vor mai pleca dintre consilierii locali PNL, pe următoarele poziții se află: Daniela Florea, Gheorghe Dumitru Bogdan, Ioan Radu Topârceanu, Paul Aurel Cățănaș și Corina Făgădar.