Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Păunel Tișe, s-a remarcat în acest mandat mai ales prin „ieșirile” la adresa adversarilor politici. Se pare că acesta vede negru în fața ochilor când vine vorba de PSD. Însă de aici până la a da vina doar pe reprezentanții partidului majoritar, aflat la putere, pentru toate nereușitele administrației tale, este cale lungă.

Președintele Tișe este cel care, în acest mandat, a alocat, sprijinit de majoritatea UDMR-PNL din Consiliul Județean, sume cuvenite administrațiilor locale pe criterii exclusiv politice. Astfel, localități cu primari liberali sau udemeriști, au beneficiat, de fiecare dată, de sume mai mari decât localități mai mari, ca Turda, dar cu primari social-democrați. Acum tot el vine și acuză pe cei din PSD. Cred că, turdenii, cel puțin, ar prefera ca Tișe să dea explicații de ce trebuie să plătească serviciul de salubritate mai scump decât cei din alte zone, din cauza faptului că Depozitul de la Pata Rât rămâne nefinalizat, de șapte ani! Șapte ani după care Centrul de Deşeuri care ar trebui să găzduiască gunoiul din întregul județ, ajuns o ruină, și-a ridicat costurile la peste 101 milioane de euro. După licitaţii anulate şi bani publici sifonaţi pe construcţii imaginare, în 6 ani de zile valoarea investiţiei a crescut de mai bine de patru ori.

În schimb, Păunel Tișe se „umflă” la adresa obsesiei sale eterne, PSD. Iată ultimul comunicat venit de la Consiliul Județean Cluj și semnat de președintele acestui for, sub titlul „PSD sabotează dezvoltarea Clujului”. Îți vine să te și freci la ochi și să te ciupești, înainte de a constata, cu certitudine, că este, într-adevăr, opera unui președinte de Consiliu Județean: „Face asta prin mâna prefectului și a directorilor de deconcentrate, sinecuriști politic incompetenți. 

Parlamentarii PSD ai Clujului sunt invizibili. Ar trebui să dea banii de salariu înapoi.

Clujul a primit 0 lei pentru continuarea lucrărilor de regularizare a Someșului. 

Pista aeroportului nu poate fi prelungită din cauza sabotajului  PSD. Din cauza acestor parlamentari PSD invizibili care nu contează la București.

Prin adresa nr. 11569, Ministerul Apelor și Pădurilor ne informează că nu va finanța continuarea lucrărilor întrucât trebuie să modifice studiile de fezabilitate, să facă acte peste acte pentru a acoperi lipsa de finanțare. Deci, adio lucrări la Someș.

În fapt, nici anul acesta și nici în anii următori, Ministerul Apelor și Pădurilor nu va finanța regularizarea Someșului, ceea ce face imposibilă prelungirea pistei.

Sabotajul PSD este evident iar parlamentarii PSD din Cluj sunt părtași la acest demers.

Să le fie rușine! 

Solicit demisia de urgență a acestor parlamentari inutili și inexistenți ai PSD!”, „erupe” președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Păunel Tișe.