16
Joi, Aug
39 New Articles

Politic
Typography

Parlamentarul PSD Cluj, Cristina Burciu, susţine că este nevoie de o mai mare implicare a autorităţilor abilitate în scopul dinamizării şi eficientizării campaniilor naţionale de donare de sânge. În acest sens, deputatul turdean a adresat o interpelare parlamentară ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.

„În ultima perioadă, au fost organizate mai multe campanii de promovare a donării benevole de sânge, însă marea majoritate a acestora nu au avut rezultatele aşteptate. Astfel de campanii au fost derulate de ONG-urile din domeniu, şi au fost adresate îndeosebi persoanelor care doresc să doneze sânge benevol şi dispuse să salveze vieţi omeneşti fără a primi recompense şi nici tichetele de masă oferite de statul român. În unele situaţii, nu s-a înregistrat nici măcar un singur donator benevol!”, a argumentat Cristina Burciu, în demersul adresat conducerii Ministerului Sănătăţii.

În finalul documentului oficial, deputatul social democrat i-a solicitat ministrului Sorina Pintea răspuns la două întrebări punctuale: „1. Care este deficitul de sânge existent în prezent în România, şi îndeosebi în unităţile spitaliceşti din Cluj?; 2. Ce măsuri intenţionează să ia Ministerul Sănătăţii  pentru a stimula potenţialii donatori de sânge?”.

„Consider că Ministerul Sănătăţii, împreună cu societatea civilă cu implicare în acest domeniu vital, trebuie să identifice anumite măsuri de stimulare a donării de sânge. Cred că avem nevoie, uneori, şi de gesturi simple, mici, care pot ajuta însă un număr mare de semeni ai noştri aflaţi la ananghie”, a concluzionat parlamentarul PSD.

 

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj,                                              Cristina BURCIU, 23 mai 2018

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh