15
Sam, Dec
43 New Articles

Politic
Typography

PMP Turda se dovedește a fi un partid pragmatic, chiar fățarnic, practic, după chipul și asemănarea adevăratului lor lider, fostul președinte Băsescu. Declarația din titlu vine, chiar a doua zi după referendumul eșuat susținut inclusiv de președintele acelui partid, Traian Băsescu, cu o propunere de tăiere a finanțărilor către cultele religioase. Așa, dintr-o dată, minusculul partid abia intrat în Parlamentul României dar care are trei consilieri locali la Turda, se poziționează pentru tăierea finanțărilor cultelor religioase.

O mișcare politică pe cât de proastă, pe atât de fățarnică. Proastă pentru că, de acum, cultele religioase, ortodocși, catolici, reformați sau neo-protestanți deopotrivă, vor scoate „în afara legii” PMP. Cel puțin la Turda. Fățarnică pentru că, de când au acces în Consiliul local Turda, pemepiștii turdeni au votat cu toate mâinile, de fiecare dată, „pentru” alocarea sumelor de la bugetul local către cultele religioase, mai ales către ortodocși, pentru terminarea Mânăstirii Mihai Vodă, indiferent cât de mari erau acele sume.

Acum, nu putem să nu recunoaștem pragmatismul membrilor filialei turdene a acestui partid care, din nou, schimbă „macazul”, de parte învingătorilor. Astfel, după referendum, ei se postează de partea celor mulți, care au boicotat acest demers, așa cum, în campania electorală au sesizat trendul pro T9 și au anunțat că ei, din Consiliul local, îl vor susține pe Andrei Suciu, candidatul asociației la funcția de primar. Bineînțeles că nu au făcut-o, ba mai mult, când Andrei Suciu și alți membri ai T9 și ai societății civile au solicitat plenului Consiliului local să nu se aloce bani Mânăstirii Mihai Vodă, ci Spitalului Municipal, PMP Turda a votat invers, ignorând părerea și solicitarea celor pe spatele cărora, probabil, au intrat în Consiliul local.

Nu i-am auzit, înainte de referendum, protestând împotriva cheltuirii a peste 43 de milioane de euro, bani aruncați, practic, pe valea Sâmbetei, în ceea ce s-a dovedit, probabil, cel mai prost demers politic al actualei coaliții ce guvernează România. Însă, în această dimineață, după ce referendumul a fost invalidat, PMP Turda a emis următorul comunicat de presă, pe care îl redăm, în cele ce urmează, integral:

Votul de la Referendumul organizat în 6-7 octombrie 2018 a demonstrat un lucru, cât se poate de clar: cetățenii au alte priorități, iar ”subiectele” importante pentru cultele religioase nu au niciun ecou în rândul oamenilor!

Tocmai de aceea, PMP Turda solicită administrației locale PSD să stopeze orice finanțare, directă sau indirectă a cultelor religioase, iar banii respectivi să fie folosiți în direcțiile prioritare considerate de cetățeni!

În mod normal, acest demers ar trebui pornit inclusiv de la nivel central, prin stoparea finanțării Bisericii Ortodoxe, astfel încât cetățenii României să nu mai suporte plata salariilor angajaților religioși, pentru că referendumul de ieri a arătat, mai mult ca niciodată, că suntem un stat laic, nicidecum unul religios!

”În fiecare an se cheltuie sume imense cu cultele religioase, iar preoții duc o viață de huzur, pe banii cetățenilor, pe de o parte prin salariul pe care-l primesc de la bugetul de stat (format din contribuțiile cetățenilor români), iar pe de altă parte prin contribuțiile enoriașilor, cu sau fără chitanță. Această situație trebuie stopată!

La nivel local, administrația locală trebuie să țină cont de eșecul Referendumului și să stopeze orice finanțare, directă sau indirectă, a cultelor religioase! Dacă reprezentanții Bisericii au credibilitate în rândul enoriașilor, îi vor convinge să trăiască din donațiile acestora!”, a spus președintele PMP Turda, Adrian Nap”, se arată în comunicatul PMP Turda, intitulat „Opriți orice finanțare către cultele religioase! Cetățenii au alte priorități!”

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh