Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Un comunicat de presă primit la redacție din partea deputatului turdean Cristina Burciu, ne-a dus la concluzia din titlu, ca urmare a demersurilor prezentatî în acest document, pe care îl redăm itegral în cele ce urmează:

„Demersuri sustenabile ale PNL pentru înscrierea frontierelor Daciei în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Conducerea liberală a Ministerul Culturii și-a fixat printre obiective reluarea unor proiecte esențiale pentru prezența culturală a României în plan internațional, aflate în diferite stadii, sau chiar abandonate.

Unul dintre acestea este reprezentat de finalizarea evaluării dosarului privind nominalizarea Frontierelor Imperiului Roman – Dacia pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cea mai complexă nominalizare inițiată până acum de România. Dosarul conține 285 de componente – castre legionare și castre auxiliare, cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri, care includ și alte elemente de fortificație – distribuite  de-a lungul a peste 1.000 de kilometri, în 123 de unități administrativ-teritoriale din 16 județe.

Nominalizarea Frontierelor Imperiului Roman – Dacia  a fost inițiată  în contextul existenței unei ample selecții de situri din Marea Britanie, Germania, Olanda, Austria, Slovacia, deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, precum și al pregătirii unor nominalizări viitoare din aceeași familie a fostului mare imperiu.

Misiunea tehnică de evaluare a Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor a constat în analiza judicioasă a situației din teren a siturilor, atât din punct de vedere al autenticității, integrității, al stării de conservare, cât și a acțiunilor de protecție și gestiune a acestora. În cadrul misiunii, au fost organizate o serie de întâlniri ale instituțiilor și autorităților abilitate, organizațiilor non-guvernamentale și profesioniștilor în conservarea patrimoniului cultural, în scopul determinării gradului de protecție și punere în valoare a siturilor vizate de înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. 

Aspectele primordiale urmărite de experții evaluatori internaționali sunt legate de fundamentarea delimitării siturilor, istoricul conservării și restaurărilor ruinelor, precum și măsurile necesar a fi implementate pentru asigurarea stării optime de conservare în viitor.

Conservarea și evidențierea siturilor Daciei, de o valoare istorică și culturală inestimabilă, reprezintă o provocare substanțială a României, în contextul în care acestea trebuie puse în valoare prin proiecte sustenabile, care să creeze plus valoare atât comunităților locale, cât și autorităților implicate.

În consecință, ministrul liberal al Culturii și-a asumat adoptarea unor îmbunătățiri legislative, referitoare la protejarea siturilor nominalizate și crearea unor modalități pragmatice de administrare și protecție integrată a acestora, eficiente pe termen lung.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU”

 

NR: Imaginea cu care am ilustrat acest material, reprezintă o secțiune dintro hartă mai amplă aparținând Dediu Productions

SURSA : DEDIU PRODUCTIONS