Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Avântul consilierilor locali PNL pare să se fi tăiat. Dacă în ultima conferință de presă spuneau că vor continua atât informările publice, cât și conferințele de presă, după fiecare ședință a Consiliului local,Thumbnail imageaceștia și-au ținut doar prima parte a promisiunii, și pe aceea cu întârziere.

Astfel, așa intitulatul Grup al consilierilor liberali din Consiliul Local Turda au trimis presei – de această dată și Turda Info – „Informare publică a Grupului de consilieri locali PNL Turda cu privire la ședința extraordinară a Consiliului Local Turda din data de 28 iulie 2016”. Dacă sintagma din titlu este corectă și viabilă (Grupul de consilieri locali PNL), cea de la finalul documentului (Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local Turda) este nu doar greșită, ci și imposibilă din cauza faptului că în Consiliul local Turda există liberali atât la PNL, cât și la ALDE, poate și la alte partide.

În fine, să vedem ce spun liberalii, la o săptămână după ședința de consiliu local la care fac referire. Probabil a fost nevie de întoarcerea profesorului Rigman din concediu pentru ca informarea să fie încropită în stilul consacrat de PNL al compunerilor de clasa a IV-a: „Finalul torid al lunii lui Cuptor a adus cu sine o mare surpriză în peisajul politicii locale: întoarcerea la situația de normalitate prin convocarea și întrunirea unei ședințe ordinare de Consiliu Local, adică acel tip de ședință de plen pentru care activitatea comisiilor de specialitate nu e deloc inutilă și de ignorat. Întoarcere la normalitate, am afirmat noi, pentru că până acum nu am fost gratulați decât cu o succesiune de ședințe extraordinare de Consiliu Local care au avut drept scop dominant numirea și instalarea unor reprezentanți PSD în posturile cheie din Consiliile de Administrație ale Societăților și Asociațiilor cu participațiune publică. Dacă pentru PSD a ieșit cum nu se poate mai bine, tristețea este starea de spirit generală a aliaților lor politici – ALDE, PMP (chiar dacă a dezmințit înțelegerea cu PSD, noi păstrăm reale rezerve!) sau PRM, care încă mai așteaptă onorarea înțelegerilor post-electorale...”

Ca oameni din presa locală, nu suntem de acord cu afirmația că până acum s-au organizat ședințe de consiliu local extraordinare pentru a nu fi nevoie avizul comisiilor de specialitate (acest sistem fiind folosit de PNL Turda în primăvara-var anului 2014 când a numit politic membrii Consiliilor de Administrație de la SC Turda Salina Durgău SA și Domeniul Public SA Turda). Suntem de acord însă cu poziția consilierilor PNL care au taxat conduita colegilor lor din PMP care au negat orice înțelegere politică încheiată cu PSD, după sistemul „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”.

Informarea liberalilor continuă: „Tema centrală a ședinței ordinare din 28 iulie a constituit-o desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație și Comisiile de Evaluare din cadrul instituțiilor de învățământ turdene (colegii și licee, școli gimnaziale, grădinițe). Fiecare consilier local s-a regăsit, după finalizarea procedurii de validare, în mai multe Consilii de Administrație și Comisii de Evaluare, dorința noastră sinceră fiind doar aceea ca aleșii locali să se implice mai profund în ameliorarea infrastructurii școlare și în creșterea calității procesului de învățământ. În ceea ce ne privește, ne asumăm indiscutabil acest lucru”, se arată în documentul citat.

„Secțiunea ”Diverse”, extrem de necesară prin concretul ei, a permis consilierilor locali să adreseze primarului Cristian Matei interpelări bazate pe sesizările primite de la cetățeni. Centralizând sugestiile și recomandările trimise de turdeni pe Platforma de Dezbateri Publice, lansată de PNL Turda la mijlocul lunii iulie pe rețeaua de socializare Facebook (https://www.facebook.com/Grupul-Consilierilor-Locali-PNL-Turda-Platforma-de-Dezbateri-Publice-537552036445241/?ref=aymt_homepage_panel), consilierii liberali au adus în atenția primarului următoarele probleme: montarea de limitatoare de viteză la trecerile de pietoni nesemaforizate, mai cu seamă în zonele intens circulate, precum străzile Calea Victoriei, Ioan Rațiu sau General Dragalina; extinderea rețelei de transport public în zonele secundare (străzile Constructorilor, Alba Iulia etc.), prin apariția unor noi stații; combaterea fenomenelor anti-sociale din zona adiacentă străzii Barbu Lăutaru, prin suplimentarea patrulelor instituțiilor de ordine publică și motarea unor camere video de supraveghere; solicitarea către operatorul de transport public de a suplimenta numărul mijloacelor de transport cu scară joasă sau cu posibilitate de acces pentru persoane cu handicap fizic sau consultarea publică a cetățenilor din cartierul Primăverii cu privire la amplasamentul noului cimitir. La toate aceste interpelări așteptăm răspunsul scris al primarului Cristian Matei în termenul legal (10 zile). De asemenea, consilierul liberal Cristian Felezeu și-a exprimat nemulțumirea cu privire la necuprinderea în rectificarea bugetară a sumelor necesare reparației curții Spitalului Municipal (zona de acces rutier), solicitarea adresată în cadrul ședinței anterioare, din 18 iulie, de un alt consilier liberal, medicul chirurg Igor Cojocaru.

În final, apreciem eforturile executivului, chiar dacă până acum doar verbale, de a găsi o rezolvare potrivită problemei câinilor maidanezi de pe raza Municipiului Turda, amintindu-ne, totuși, faptul că în ședința desfășurată în 18 iulie 2016 consilierul liberal Lucian Cordiș atrăgea atenția, într-o interpelare în plen, asupra acestei situații publice stringente ”, arată consilierii PNL care semnează „Cu considerație față de fiecare cetățean al Turzii, Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local Turda” .

Așa cum le-am transmis în cadrul conferinței de presă organizată în 18 iulie la sediul PNL, nu ni se pare normal și firesc să ridici toate aceste probleme – legate de spital, de câinii vagabonzi, de transportul în comun, etc. – abia acum, când nu mai sunt la guvernare, după ce ani de-a rândul au tăcut pentru a nu-l deranja cumva pe primarul de atunci, șeful lor de partid Tudor Ștefănie, iar acum să le scoți la rampă ca și cum cei care au fost aleși în urmă cu abia două luni sunt vinovați de nerezolvarea acestor stări negative.

Apropos de conferința de presă pomenită mai sus (dacă doriți o puteți vedea accesând link-ul https://www.youtube.com/watch?v=y32uH5Hqabs), se pare că conferințele de presă ale acestui partid nu au mai continuat așa cum promiseseră liberalii și credem că nici nu vor fi reluate prea curând, mai ales că în zilele următoare vor apărea informații despre cele descoperite de controlul Curții de Conturi efectuat la Primăria Turda. Reamintim că în ultimii trei ani, fostul primar și PNL au organizat extrem de rar conferințe de presă, iar la ultima întrunire de acest fel de la Primăria Turda, Turda Info nu a fost invitat. Prietenii știu de ce!