Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Filiala turdeană a Partidului România Unită are un nou președinte, în persoana lui Răzvan Ciortea. Alături de acesta, au fost prezentate și liderii organizațiilor județene și locale de femei și tineret ale partidului. Este vorba de Anamaria Revnic (președinta Organizației de femei Turda) și Martina Luca (președinta Organizației de Tineret P.R.U. Cluj), ambele demisionare din Partidul Social Democrat Turda, în cea mai glorioasă perioadă a acestui partid la Turda, din ultimii anii,cărora li se adaugă fostul consilier local PSD, Dora Arion, care acum este președinta organizației de femei P.R.U. Cluj.

În afara celor pomeniți mai sus, la întâlnirea cu presa, alături de conducerea organizației județene Cluj a P.R.U. (senatorul Alexandru Cordoș - președinte, Mircia Giurgiu - prim-vicepreședinte, și Narcis Someșfălean, vicepreședinte) au mai fost prezenți Liviu Ardelean, președintele organizației de seniori din P.R.U. Turda, George Constantinescu, și el membru al conducerii organizației județene, Dănuț Ștefan, președintele filialei din Câmpia Turzii, și alți membri.

Tocmai acest aspect surprinde cel mai mult la P.R.U. Turda și Cluj, faptul că, dacă ne gândim la senatorul Alexandru Cordoș, cu două mandate de senator PSD în spate, și la femeile-politician care l-au urmat, avem de-a face cu un fenomen ciudat. Asta pentru că Partidul România Unită are o orientare naționalistă, considerată de unii de extremă dreapta. Este adevărat că alții spun despre P.R.U. că este de inspirație rusească, unul dintre acuzatori fiind campionul mondial la kickboxing, Daniel Ghiță. Nouă însă, ne vine greu să credem, că toți acești foști social-democrați, s-au transformat, peste noapte, în oameni de dreapta, mai ales că au anunțat că Partidul România Unită susține numirea lui Victor Ponta în funcția de șef al Guvernului ce va rezulta din alegerile parlamentare din 11 decembrie.

În altă ordine de idei, doctrina național-democratică este bazată pe ideile istoricului și politicianului român Nicolae Iorga, iar un citat din operele acestuia este sloganul acestui partid: „Noi avem de strâns laolaltă pe toți ai noștri.”

Principiile sale principale sunt protecționismul economic, justiția socială și anti-corupția. Conform rezoluției din septembrie 2015, partidul se împotrivește cotelor de refugiați, căsătoriilor între persoane de același sex, adoptării monedei euro și Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite.

La alegerile parlamentare, P.R.U. se prezintă în fața alegătorilor cu o ofertă electorală intitulată „Programul Țepeș pentru România”.

Senatorul Alexandru Cordoș a plecat din P.S.D. nemulțumit că nu a fost nominalizat de filiala clujeană pentru candidatura la un nou mandat de senator, luând cu el și alți nemulțumiți din filiala de la Turda. El a acuzat P.S.D. Cluj că nu a stabilit candidaturile în mod democratic: „La Cluj e vorba de un for format din oameni care nu reprezintă aproape pe nimeni, cu câteva excepţii, sunt persoane care nu cunoaştem ce vor. AU stabilit listele de candidați fără o conferinţă judeţeană. A fost pentru prima dată în ultimii 27 de ani când nu a fost consultat nimeni, poate doar primarul din Turda și din Dej. Eu aveam semnături de la primari, viceprimari şi preşedinţi ai organizaţiilor locale dar nimeni nu a făcut o şedinţă să votăm, să se prezinte fiecare. Partidul nu mai reprezintă interesele celor mulţi şi apoi este modul nedemocratic, netransparent, bazat pe interese, prin care s-au realizat, la nivel judeţean şi naţional, aceste lucruri. Chiar puteţi verifica, sunt zeci de judeţe în România care vă vor spune ce v-am spus eu”,  îi acuză Cordoș pe cei care acum conduc organizația PSD Cluj.