Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
În fiecare an, în data de 5 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, avem prilejul de a ne arăta recunoștința față de toți cei care sunt făuritori de idealuri și caractere.ziua educatiei
Dragi profesori, educatori, parteneri educaționali, vreau să vă felicit pentru implicarea și pasiunea cu care zi de zi transmiteți generațiilor de tineri arta cunoașterii. Fie că vorbim de grădinițe, școli sau licee, în municipiul nostru suntem privilegiați să avem cadre didactice bine pregătite, care cu mult profesionalism își dedică munca pentru șlefuirea educației copiilor sau nepoților noștri. Pe această cale, doresc să vă asigur încă o dată de faptul că mă voi implica la fel de mult pentru ca împreună să oferim elevilor turdeni cele mai bune condiții pentru desfășurarea actului educațional.
Totodată, recunoștința noastră se îndreaptă și spre cei care prin munca lor promovează valorile morale și civice, venind în sprijinul nostru pentru dezvoltarea orașului într-un mod armonios.
La mulți ani cadrelor didactice de pretutindeni! Vă doresc satisfacții maxime, multă sănătate și putere de a duce mai departe această muncă nobilă.
 
Cristian Matei,
primar Turda