Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

drum-in-cheile-turzii-1După ce v-am informat că urmează să se asfalteze drumul județean care duce în Cheile Turzii, apoi v-am relatat că se asfaltează, iată că a venit timpul să vă anunțăm că, da!, avem drum asfaltat din vârful dealului de la ieșirea din comuna Cheia până jos, la foarte cunoscuta cabană care nu se știe nici acum a cui este, incluzând parcarea din vârful dealului unde se așează, în plin sezon turistic tot felul de firme care nu plătesc impozit nicăieri, făcând un profit maxim, rapid și apoi dispar.

Pentru a vedea cum s-a asfaltat am acceptat invitația consilierului județean UDMR Németi Andrei, alături de care am făcut o vizită pe întregul traseu al drumului. ”Strat de asfalt de20 de centimetre grosime, am reușit să-i conving să asfalteze și parcarea de sus”, ne spune consilierul județean, ”totodată vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din Consiliul Județean Cluj, care m-au sprijinit în totalitate, dar mai ales președintelui Horia Uioreanu care a luat imediat decizia ce trebuia luată și iată, azi avem un drum asfaltat, pe care autoturismele pot ajunge în mod civilizat la cabană sau urca, pe drumul de întoarcere fără probleme”, mai spune Németi Andrei.

drum-in-cheile-turzii-2Mulțumit de felul în care arată drumul, consilierul județean ne-a declarat, cu modestie: ”Laurii nu sun tai mei, sunt ai noștri ai tuturor celor care beneficiem de acest drum. Chiar și dvs. ați ajutat foarte mult prin articolele scrise despre starea acestui minunat obiectiv turistic. Era și timpul, după 13 ani de amânări, de tergiversări, să se rezolve și această problemă a zonei”, a mai spus consilierul județean UDMR Németi Andrei. ”- Este cam îngust drumul, nu încap autocare pe el...”, am constatat eu. ”- Într-adevăr, drumul a fost asfaltat destul de îngust, doar cât să încapă două autoturisme unul pe lângă altul, în curbe este puțin mai larg. Accesul autocarelor și a altor mașini mari va fi restricționat din parcarea de sus, întrucât acest drum nu este unul pregătit pentru trafic greu. Dacă l-am fi făcut altfel ar fi costat mult mai mult, iar bani nu sunt, ar fi trebuit să facem și rigole de scurgere a apei pluviale pe marginea drumului. Însă eu zic că este excelent așa cum este”, susține Németi.

drum-in-cheile-turzii-3Discutând și despre restul problemelor din Cheile Turzii, am constatat că Németi Andrei a îmbrățișat sugestia făcută de primarul Câmpia Turzii, Radu Ioan Hanga, de a se forma o societate pe acțiuni, de către administrațiile locale ale comunelor care au teren în rezervația natural dar și cu alți membri, care își vor manifesta dorința să investească, să contribuie la aducerea Cheilor Turzii în rândul obiectivelor civilizate, iar apoi să administreze cum se cuvine un obiectiv turistic de o asemenea importanță pentru zona noastră.

”Dacă facem o societate și îi dăm administrarea acestui obiectiv, sunt convins că se va gospodări așa cum trebuie Cheile Turzii. Nu vom mai duce lipsă de toalete, de parcări, de locuri special amenajate pentru picnic etc. Uitați-vă ce plin de bălării și ce neîngrijit este în jurul noastru. Dacă o societatea comercială s-ar ocupa cu administrarea acestui loc, cu siguranță că nu vom mai vedea nimic neplăcut aici”, și-a manifestat speranța și planurile de viitor, consilierul județean UDMR Németi Andrei.

drum-in-cheile-turzii-4Acum pe drumul spre Cheile Turzii mai există doar o suprafață de circa un kilometru de șosea distrusă, plină de gropi și șanțuri, cea de la capătul drumului privat al SC Rigips SA, până după curba unde există un drum pietruit spre cariera amintitei societăți. Nu ar fi rău dacă autoritățile județene și locale (din comuna Mihai Viteazu), ar avea atâta ”bărbăție” încât să repare acel drum și cu ajutorul societății care exploatează cariera și trafichează cu camioane grele porțiunea respectivă . Ar mai rămâne de reparat vreo două-trei porțiuni, pe care, cu siguranță și comuna Mihai Viteazu, de care aparține satul Cheia, și-ar permite să le efectueze. Atunci turiștii vor avea accesul mult mai facil și civilizat spre Cheile Turzii, numărul lor va crește iar veniturile aduse de acest obiectiv turistic ar intra în vistieria cuiva. Întrebarea este în a cui?