Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 Thumbnail imageLa Turda s-a organizat luni, 8 aprilie, o amplă manifestare dedicată Zilei Mondiale a Rromilor.

Sărbătoarea rromilor a cuprins mai multe manifestări sociale, culturale sau chiar sportive. Ea a debutat la Turda cu un turneu de fotbal în care şi-au disputat supremaţia echipe de jucători create în funcţie de cartierul din care provin. La final câştigătorii au fost premiaţi cu diplome.

Thumbnail imageO altă manifestare a constat într-un marş al rromilor din zona Ceramica până în centrul municipiului. În momentul când au ajuns pe podul de peste râul Arieş, cei participanţi la marş au aruncat o coroană în apă, în memoria rromilor trecuţi pe cealaltă lume.

După ce au ajuns în centrul municipiului Turda, conducerea rromilor a susţinut o serie de alocuţiuni.

Lăudabil este faptul că activitatea din centrul municipiului a început cu o slujbă de pomenire a rromilor ucişi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Thumbnail imageLa acest moment a luat parte şi Aurel Roşianu, preşedinte al filialei judeţene Cluj a Partidei Rromilor. Au mai luat cuvântul şi viceprimarul Lucian Nemeş, dar şi consilierii locali Dorel Corpodean şi Cristian Felezeu

Limba lor face parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene, fiind similară cu alte limbi hinduse precum hindi.

Data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reunirea la nivel internaţional a organizaţiilor romilor din lume în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, ce a avut loc la Londra, în 1971, devenind apoi cunoscută ca “Ziua Internaţională a Romilor”. La acest congres au fost puse bazele Uniunii Internaţionale a Romilor, s-a adoptat drapelul precum şi imnul internaţional al romilor.