Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Cunosc de peste 15 ani drama acestei familii. De fiecare dată când scriu despre familia Maier, lacrimi nedorite mi se împăienjenesc ochii. Așa se întâmplă și acum.

Au trecut patru luni de la momentul 1 aprilie 2017 la care familia Maier a mai primit o lovitură: decesul doamnei Elena Maier, la venerabila vârstă de 87 de ani. Era bunica maternă a celor două fete rămase orfane de ambii părinți, Valentina și Nicoleta, cărora li s-a administrat, la vârsta de 2-3 ani un trivaccin care a declanșat o decădere totală a dezvoltării lor mentale, chiar dacă fizic eu evoluat normal. O bunică-martir, care și-a sacrificat, alături de soțul său, Ioan Maier, o bună parte din viață, cea mai grea, la anii bătrâneții, pentru a suplini lipsa părinților celor două fete, decedați în 1991.

 

Calvar de trei decenii

 

Cei care nu sunt familiarizați cu calvarul prin care au trecut soții Maier, în toți acești ani, cu nepăsarea autorităților locale, mai ales în timpul administrației Ștefănie, pot citi povestea lor aici:

 

Un strigăt de disperare pe care nimeni nu-l aude: Familiile cu handicapați neuropsihic și bolnavi mintali trăiesc o dramă în fiecare zi

 

Consiliul Local Turda a semnat un contract de colaborare cu Asociația Umanitară ”Evlavie”

 

„Din cauza abuzului lui Ștefănie, dăm casa, terenul și agoniseala de-o viață”

 

De la decesul doamnei Maier încoace, greutățile și grija pentru cele două nepoate, ambele cu handicap neuropsihic, accentuat și respectiv grav, au rămas pe umerii bunicului supraviețuitor, în vârstă de 89 de ani, care încearcă din răsputeri să-și ducă până la capăt crucea. Însă grijile și lupta familiei Maier nu au fost pentru ei, care au făcut sacrificiul suprem, ci pentru viața nepoatelor lor, după ce soții Maier nu vor mai fi...

 

Vor să ocrotească fetele și după moartea lor!

 

Soluția propusă de Asociația Umanitară Evlavie, ar fi înființarea, în parteneriat cu Primăria municipiului Turda, a unui nou serviciu social, de tip locuință maxim protejată cu o capacitate de 6 locuri, construcție care urmează să se amplaseze pe terenul situat în intravilanul municipiului, pe care familia Maier, așa cum s-a angajat și a promis, l-a donat Asociației Umanitare Evlavie, teren cu care acesta urma să vină cu titlu de cotă parte, în parteneriat cu Primăria municipiului Turda, potrivit înțelegerii.

Cu toate acestea, potrivit spuselor președintelui Asociației Umanitare Evlavie, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Primăria Turda, partener în realizarea acestui proiect social, a contat și s-a bazat exclusiv pe fondurile europene nerambusabile, din cadrul POR 2014-2020 axa prioritară 8  Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, obiectivul specific 8.3 Creșterea gradului de acoperire cu servicii social. Fonduri care sunt destinate exclusiv dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități din centrele rezidențiale vechi, cu o capacitate de peste 120 de beneficiari, caz în care proiectul privind realizarea unei locuințe maxim protejate nu este eligibil. Aspect care constituie încă o dovadă a indiferenței și lipsei de preocupare a funcționarilor publici, din cadrul autorităților statului social, care au negociat condițiile în care se pot utiliza aceste fonduri. Funcționarii publici de la toate nivelele, cu atribuții și responsabilități în domeniul protecției și promovării persoanelor cu handicap, cunosc foarte bine problemele grave cu care se confruntă categoria de persoane cu handicap neuropsihic. Una dintre aceste probleme, care a fost semnalată și de Instituția Avocatului Poporului, prin raportul special privind persoanele cu handicap, întocmit în luna mai 2013, este tocmai aceea a limitării accesului persoanelor cu handicap în unități rezidențiale publice, fapt datorat unui număr insuficient de astfel de unități și de distribuirea neuniformă a acestora pe județe.

Președintele Ioan Maier acuză: „Conduita ilicită manifestată de către toți cei care se fac vinovați de această stare de fapt, în contradicție cu normele juridice obligatorii, de legile speciale cu caracter imperativ prind protecția socială și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, constituie o gravă încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului: justiția socială, demnitatea și prețuirea persoanei umane, proclamate de Carta ONU. Este o îngrădire a exercitării unor drepturi ale unor persoane pe temei de dizabilitate, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 297 pct.2 Cod Penal, o gravă neglijență în serviciu, prevăzută de art. 298 CP”, afirmă președintele Asociației Umanitare Evlavie, Ioan Maier.

„Trebuie să vă spun că au început audierile în urma plângerii penale, pe care Asociația Umanitară Evlavie a depus-o în urmă cu mai bine de un an împotriva lui Tudor Ștefănie și a unor funcționari din cadrul Primăriei Turda, pentru abuz în exercitarea funcției publice, comis prin îngrădirea exercitării unor drepturi ale unor persoane pe temei de dizabilitate, cât și împotriva conducerii SPAS de la acea vreme, pentru neglijență în serviciu, infracțiune comisă prin încălcarea unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia, faptă prin care s-a cauzat o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane încadrate în grad de handicap”,  mai susține președintele Asociației Umanitare Evlavie.

 

Toată speranța e în Matei

 

Președintele Ioan Maier afirmă că, în urmă cu mai bine de o lună, a avut loc, la sediul Primăriei Turda, o întâlnire cu actualul primar, Cristian Matei, la care au participat directorul SPAS Turda și juristul Primăriei Turda. Președintele Ioan Maier ne-a relatat că, la acea întâlnire având în vedere situația nou creată prin imposibilitatea accesării fondurilor europene, a solicitat să se facă o analiză în urma căreia să se găsească o soluție prin care să se realizeze acest proiect social la care Asociația Umanitară Evlavie nu va renunța sub nicio formă, mai ales după sacrificiul făcut de familia Maier, care a donat întreaga proprietate a familiei tocmai în scopul realizării locuinței maxim protejate, unde cele două fete să poată trăi după dispariția bunicilor lor. În aceste momente Ioan Maier este în așteptarea unei noi întâlniri cu primarul turdean, care va avea menirea să clarifice odată pentru totdeauna lucrurile, în raport cu prevederile legale, conform art. 50 din Constituția României, privind protecția persoanelor cu handicap și de normele juridice obligatorii conținute de cele două legi speciale cu caracter imperativ din domeniul protecției sociale și promovării drepturilor persoanelor cu handicap.

De colaborarea cu autoritățile locale turdene se leagă speranța bunicului care dorește să moară împăcat cu gândul că nepoatele sale, cărora el și soția sa le-au dedicat aproape trei decenii de viață, sunt în siguranță, trăiesc ocrotite într-o locuință maxim protejată, edificată pe agoniseala materială de o viață a celor doi soți martiri.

Aceasta după refuzul repetat al președintelui Consiliului Județean, Alin Tișe, și a fostului primar, Tudor Ștefănie, de a respecta drepturile acestor două copile care nu au nici o vină că sunt bolnave psihic și fac un calvar din viața celor apropiați. Asupra comportamentului abuziv al lui Tișe și Ștefănie vom reveni cu un alt articol, amănunțit.