Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consiliul Județean Cluj va participa în perioada 7-11 martie 2018 la Târgul Internațional de Turism ITB de la Berlin, unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume. În cadrul acestei manifestări, forul administrativ județean va fi reprezentat atât de structura sa de specialitate - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) cât și de Asociația Produs de Cluj care va fi prezentă cu Ansamblul Artistic Românașul al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Participant pentru a doua oară la târgul din capitala Germaniei, CNIPT va prezenta publicului german cele mai atractive și reprezentative locuri, zone, obiective și evenimente de interes turistic din județul Cluj, împreună cu informațiile de specialitate adresate specialiștilor din domeniu. Scopul acestui demers este acela al alegerii, valorificării și dezvoltării polivalente a Clujului ca destinație turistică precum și al introducerii acestuia în cadrul unor circuite și oferte personalizate. Totodată, această participare reprezintă o oportunitate deosebită de promovare a potențialului turistic local și regional, cu relevanță și din perspectiva diversificării legăturilor aeriene directe între Cluj și principalele orașe din Germania, potențial generatoare de turiști și oameni de afaceri.

Pe parcursul târgului, Ansamblul Artistic Românașul va prezenta momente folclorice din zona Clujului, dar nu numai, pentru a spori vizibilitatea standului României şi pentru a arăta vizitatorilor o parte din tradițiile românești, deosebit de atractive pentru turiști.

            „Prezența județului Cluj la una dintre cele mai mari manifestări turistice din lume se înscrie în programul de promovare a obiectivelor turistice locale, a patrimoniului cultural și a tradițiilor noastre. Târgul de la Berlin este locul unde se întâlnesc cei mai importanți operatori din domeniul turismului, fiind, deci, o ocazie foarte bună pentru promovarea județului și a ofertei sale în domeniu. Prin participarea la această manifestare, reprezentanții Clujului se pot constitui în vectori de imagine și pot oferi o imagine de ansamblu a județului din punct de vedere turistic și cultural.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

La ediția din anul 2017 a Târgului de Turism au participat nu mai puțin de 180 de țări, cca. 10.000 de expozanți și un număr de peste 160.000 de vizitatori, public general și specialiști din domeniu.

 

 

 

Consiliul Judeţean Cluj

Serviciul Relaţii Publice