19
Vi, Apr
20 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Partida a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor unui genocid de care Grecia acuză Turcia.

Cei care au marcat primii au fost grecii, ei având și lovitura de deschidere. Încă din startul partidei asistența gazdelor a făcut un vacarm infernal, în cea de-a 6-a sala de sport ca mărime din Europa, cu 19 2000 de locuri pe scaune.

Georgică Cîntec a fost primul care a marcat în poarta elenilor printr-o aruncare deviată de unul dintre apărătorii de la AEK Atena. Turdenii au egalat prima oară la 3, în minutul 6. La adăpostul avantajului de 11 goluri, turdenii și-au temporizat atacurile, pe cât posibil,  la limita jocului pasiv. Irimuș s-a remarcat în repetate rânduri, apoi și Varo, care a apărat o lovitură de la7 m, la capătul a două-trei fente a executantului grec.

Valoarea turdenilor, superioară gazdelor au dus scorul la 5-3 pentru români, însă elenii au egalat destul de rapid. 7-5, din nou două goluri avans pentru turdeni, iar apoi 8-6 și 10-7, scor la care, pentru a-i tempera pe români, arbitrii unguri au acordat cu foarte mare ușurință un fault în atac, când Turda avea superioritate numerică pe semicercul adversarilor. La 12-8 pentru Potaissa, Irimuș se face din nou remarcat iar galeria turdenilor se aude scandându-i numele portarului venit de la Dinamo. 14-9 este scorul de pe tabelă cu 5 minute înainte de finalul primei repriză. Nu-i amintim pe marcatori, aceștia fiind consemnați în fișa tehnică la finalul partidei. Statistica prezentată de televiziunea elenă indică superioritate la toate capitolele pentru AEK Atena, mai puțin scorul și paradele reușite ale portarilor, unde ai noștri conduceau cu 7-2.

15-10 în minutul 28, dar diferența putea fi chiar mai mare dacă Asoltanei, pe contră, ar fi reușit să-l învingă pe goalkeeper-ul grec. Însă la următoarea fază tot Asoltanei duce scorul la 16-10 printr-un gol de excepție.

La pauză, 18-10 pentru turdeni, iar Potaissa are Cupa Challenge în buzunar! O diferență mai mare decât în meciul tur, când se înregistra la pauză doar 14-11.

.................

Iată statistica meciului la pauză, oferită de site-ul EHF

................ 

 19-12 și apoi 19-13, ba chiar 19-14 este evoluția scorului în debutul reprizei secunde. Thalmaier sparge gheața printr-o reușită măiastră și scorul devine  20-14, moment în care același Irimuș apără două goluri gata făcute. Momente mai bune ale grecilor duc scorul la 20-16, când, la o lovitură de la 7 m, grecii trimit în bară, semn că și Zeița Fortuna este cu reprezentanții castrului roman al Legiunii a V-a Macedonica. 20-17, după un gol înscris de extrema dreaptă elenă, rămas nemarcat pe semicerc.

20-18 în minutul 15 îi fac pe turdeni să răspundă imediat: scor 21-18. Evoluția ulterioară duce scorul la 22-19, 22-20 iar minutul 19 al celei de-a doua reprize îi găsește pe AEK Atena la doar un gol în spatele oaspeților, 22-21. Experiența turdenilor le permite să nu se grăbească, iar grecii nu reușesc egalarea, Cântec ducând scorul la 23-21.

23-22 în minutul 22, din nou doar un gol diferență, moment în care Ionuț Ștef ratează o lovitură de la 7 m.

24 este minutul din repriza secundă când gazdele reușesc egalarea la 23 iar Ghiță ratează pentru Turda, ia roșu direct și merge în tribună, alături de fanii turdeni. Un minut mai târziu li Zacaciurin este eliminat pentru două minute și AEK trece în avantaj cu 24-23. Szoke duce Turda la egalitate, dar Asoltanei este eliminat, Turda are trei jucători eliminați! Varo apără lovitura de la 7 metri iar Turda marchează prin Thalmaier în doar 3 jucători de câmp. Probabil un alt moment istoric marcat de handbaliștii turdeni, cel puți în competiții de nivelul unei cupe europene. 24 la 24 este scorul de pe tabelă cu trei minute înainte de final și, din nou, galeria turdeană se aude peste miile de greci.

 26-25 cu un minut înainte de final dar turdenii egalează imediat. La ultima aruncare grecii marchează și câștigă cu 27 la 26 dar... VICTORIEEEE!

Așa s-a scris istoria manșei secunde din finala Cupei Challenge EHF, o partidă dominată da capo al fine de handbaliștii turdeni, iar mult râvnita cupă este în drum spre micuțul oraș de pe Arieș.

-----------------------

Vezi statistica meciului la final, oferită de site-ul EHF

............................

Potaissa Turda, s-a comportat exemplar în acest sezon al Cupelor Europene, făcându-i mândri nu doar pe turdeni, județul Cluj sau Transilvania, ci întreaga Românie. Un comportament sportiv confirmat și de comportamentul foarte bun în campionatul intern, unde săptămâna viitoare, turdenii vor lupta pentru cea de-a treia treaptă a podiumului, în compania CSM București, echipă cu un buget de multe ori mai mare decât a echipei din micul oraș transilvan.

Partida dintre AEK Atena și AHC Potaissa a putut fi urmărită, în direct, la TV pe posturile Digi Sport 2 și Telekom 3, sau online pe site-ul www.ehfTV.com.

////////////////////////////////

Citiți despre parcursul turdenilor în acest sezon și articolele:

Obiectivele Potaissa Turda la reunirea lotului: calificarea în Play Off și în finala Cupei Challenge

Potaissa merge în Kosovo, naționala de handbal în Ucraina, Italia și Insulele Feroe

Potaissa Turda, din nou, în sferturile EHF Challenge Cup, cu cel mai greu adversar. Ce spun Horațiu Gal și Flaviu Sâsâeac despre ciocnirea cu nordicii!

Performanță: Potaissa Turda, din nou, în semifinală europeană - EHF Challenge Cup la handbal masculin!

Performanță, obiective atinse de Potaissa Turda. Va juca finala Cupei Challenge!

Retur vulcanic pentru AHC Potaissa Turda, în capitala Greciei!

1,7 miliarde de lei de la bugetul local al Municipiului Turda pentru organizarea Finalei Cupei Challenge la handbal masculin

 

Credit foto: TELEKOM TV

 

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh