La Câmpia Turzii a fost găsit un proiectil exploziv calibrul 240 mm, de peste 100 kg, foarte periculos, din al doilea război mondial, care nu a explodat datorită faptului că se află în zona mlăștinoasă. Descoperirea periculoasă s-a făcut în timpul unor săpături efectuate pentru modernizarea rețelei de apă-canal din localitate.
Obuzul a fost ridicat, transportat și depozitat de echipa pirotehnică a ISU Cluj. Va fi distrus într-un poligon special amenajat.