Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Sintagma din titlu este valabil dacă citim ultimul comunicat de presă trimis pe adresa redacției de DNA: „aviatie dna

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

 - UNGUREANU CĂTĂLIN, comandor,  la data faptelor împuternicit  adjunct (pentru zbor) al inspectorului general al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite

 - LUPESCU NICOLAE-LUCIAN, comandor, la data faptelor, împuternicit comandant al Detaşamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, iar în prezent ofiţer specialist în cadrul Serviciului cooperare aeronautică internaţională al aceluiași Inspectorat General, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite

 - TUDOR RADU, locotenent-comandor, ofiţer pilot de aeronave în cadrul Detaşamentului Aeromedical al Inspectoratului General de Aviaţie, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite

 În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut următoarea situaţie de fapt:

În contextul unui concurs desfășurat în perioada 12.09.2019 – 28.10.2019, pentru ocuparea funcției de comandant al Detașamentului Aeromedical şi comandant al Punctului de Operare Aeromedical Bucureşti din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, inculpatul Ungureanu Cătălin, preşedinte al comisiei de concurs, i-ar fi transmis subiectele de examen inculpatului Lupescu Nicolae-Lucian, în preziua concursului, pentru a-i asigura promovarea.

Candidatul Lupescu Nicolae-Lucian ar fi beneficiat și de ajutorul inculpatului Tudor Radu, subordonat al acestuia care, anterior desfășurării examenului, i-ar fi înlesnit, prin asumarea verificării corectitudinii răspunsurilor, celui dintâi, asigurarea promovării examenului menţionat.

Obținerea frauduloasă a subiectelor de concurs și a răspunsurilor aferente i-ar fi asigurat inculpatului Lupescu Nicolae-Lucian promovarea concursului și obținerea unui folos necuvenit, constând în ocuparea şi exercitarea fără drept a prerogativelor funcţiei de comandă la nivelul Detașamentului Aeromedical - structură din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie având competențe singulare şi exclusive în coordonarea şi efectuarea misiunilor aeromedicale specifice Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare la nivel național.

Totodată, inculpatul Lupescu Nicolae-Lucian ar fi  încasat, în perioada de 25 noiembrie 2019 – 26 iunie 2020, cu titlu de folos necuvenit, drepturi salariale corelative în sumă de 2.116 lei, aferente ocupării respectivei funcţii de conducere.

 Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Militar București.

 Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul primit de la BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DNA.