Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Dascălul meu și al altor sute de turdeni de diferite vârste a făcut trecerea spre cealaltă viață, pe care creștinii o numesc veșnică.
Inimosul învățător de la Școala nr. 6 din Turda (azi Avram Iancu), Nicolae Bota, a decedat la vârsta de 77 de ani, după o perioadă în care boala l-a țintuit la pat.

Activitatea sa din domeniul educației a fost una care s-a întins pe o perioadă de zeci de ani, timp în care a pregătit generații de elevi cărora le-a pus stiloul în mână, îndrumându-i în descifrarea primelor taine ale alfabetului sau matematicii.

Era un dascăl extrem de activ, care iubea drumețiile, excursiile și taberele. Cei care i-au fost elevi au văzut mare parte din frumoasa noastră țară în ieșirile organizate de acest sufletist dascăl.

 

A avut o prodigioasă activitate ca membru al Corului „Astra” de la Câmpia Turzii și al corului „Armonia”. La Revoluția din 1989 și-a dovedit curajul fiind printre cei care în 22 decembrie, în fața Catedralei au cântat „Deșteaptă-te române” și au îngenuncheat pentru a rosti rugăciunea  „Tatăl nostru”. De atunci a fost secretarul Asociației Revoluționarilor turdeni.

Familia îndurerată, soția și cei doi fii ai săi, invită pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat să fie prezenți la slujba religioasă de înmormântare care va avea loc sâmbătă, 2 iulie 2016, la Catedrala Ortodoxă din centrul  municipiului Turda, începând cu ora 13.