18
Joi, Ian
40 New Articles

Turda

Thumbnail image Turda. Angajatele unei societăţi cu punct de lucru în Turda, patronate de un italian sunt disperate. Societatea se închide, iar patronul a uitat să achite datoriile către stat, deşi acestea fuseseră reţinute din banii angajatelor. Femeile au aflat că firma nu va mai funcţiona, aşa că singura variantă era să între în şomaj până când îşi vor găsi altceva de lucru. Însă, surpriză, au aflat că firma nu a plătit cotizaţiile către şomaj, ca şi celelalte  cotizaţii, aşa că fostele angajate nu pot intra în şomaj. Disperate s-au adunat în curtea societăţii şi au cerut explicaţii patronului. Acesta a explicat că e nemulţumit de munca fostelor angajate, dar nu a suflat o vorbă despre plata datoriilor către stat, sau dacă femeile îşi vor mai primi banii pentru munca din luna septembrie.

Ca un val uriaş, dezlănţuit asupra ţărmurilor tropicale de un cutremur subteran, preţul apei care a explodat la Turda şi Câmpia Turzii începe să producă urmări. Populaţia este şocată de facturile pe care le-au primit. Se uită la bucata de hârtie pe care au primit-o şi nu le vine să creadă. Pentru că majoritatea nici nu au aflat că preţul apei s-a mărit enorm, iar mulţi nu ştiu că va continua să crească. Iar cei care ştiu că preţul a crescut pentru că există un program de creştere a preţurilor prevăzut în proiectul finanţat de Comisia Europeană, cel cu peste 80 de milioane de euro, sume nerambursabile.
Nerambursabile şi mari or fi fiind grămezile de bani europeni, dar, ca orice vine din vest, ele nu vin fără urmări, nu întotdeauna pozitive, pentru români.
Spuneam pe vremea când Săveanu era directorul Companiei de Apă că majorările de tarife sunt programate ca o reacţie în lanţ, gândită şi pusă în practică inclusiv de oameni care ştiu să te ia cu frumosul, să nici nu-ţi dai seama când te-au „făcut” din vorbe. Specialişti domnule, echipă de profesionişti. Doar că, uitaţi-vă la conducere. Unde sunt profesioniştii, că eu văd numai politicieni. Îl văd pe primarul Câmpiei Turzii, Ioan Vasinca, în funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieşului, pe Moldvoy Ludovic, tot omul lui Vasinca, directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieşului, şi Alexandru Sabău, tot din Câmpia Turzii, de altă meserie decât cea legată de apă. Cum dealtfel, de altă meserie era şi Săveanu înaintea sa, sau Bercea. Cu toţii influenţabili şi influenţaţi de factorul politic. Iar factorul politic, este, aşa cum ştiţi, după cum bate vântul. Şi asta din cauza noastră, a electoratului. Noi suntem cei care facem ca azi unii să fie la putere iar mâine să nu reprezinte nimic.

Noi nu ne permitem, ca lupii cei răi ai PNL, să facem pe cineva „zero barat” sau mulţimea vidă. Legătura dintre zero barat şi apa din Turda este dată probabil de litera grecească Φ (phi), că doar aşa se notează diametrul ţevilor de alimentare cu apă dar şi de canalizare. Tot un zero barat pare şi aceea.
Tot în urmă cu câteva luni spuneam că majorarea de tarif va atrage după sine o alta, pentru că prima majorare nu conţine acel ID, care trebuie să fie conţinut în preţ, fiind o componentă destinată dezvoltării de reţele de alimentare cu apă şi canalizare. Omisiunea apare pentru că „specialiştii” nu sunt ei „specialişti” dacă nu se cred mai şmecheri decât muritorii de rând. Chiar dacă nu sunt. Chiar dacă se ascund după cuvinte de restrânsă utilizare, aşa-numitul limbaj de specialitate, care de fapt acţionează ca o cenzură, pentru limitarea accesului oricui la „şmecheriile” lor.
Vă propun o călătorie în trecut. Scriam în numărul 15 din 15 aprilie 2008 al publicaţiei de faţă că ”Creşterea de tarif pentru apă şi canal va readuce, de fapt, preţul plătit de turdeni pentru aceste servicii cam pe unde era înainte de a fi anulată cota de dezvoltare. Deocamdată. Pentru că actuala propunere de tarif, avizată de ANRSC, nu este ultima din acest an. Pentru că actuala fundamentare nu conţine Fondul pentru Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (IID), este evident că tariful va fi majorat în perioada imediat următoare, când acest fond va fi inclus în preţ.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 198 din 2005, legiferează modul şi condiţiile de constituire al Fondului de Întreţinere Inlocuire şi Dezvoltare, măr al discordiei în comisiile reunite ale Consiliului Local, între cei care se opun creşterii tarifelor şi ceilalţi. Exemplu concret: Ioan Găină susţine că IID nu poate fi folosit la investiţii, Sorin Săveanu dimpotrivă. Aici, la fondul IID este de fapt „şopârla”. Aleşii vor stabili un tarif în această săptămână. Un tarif care nu conţine, însă, fondul de IID. Dar, conform Normei din 22 decembrie 2005 pentru constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1193 din 30.12.2005), „Operatorul şi unitatea administrativ-teritorială care realizează proiecte cu asistenţă financiară neramburasabilă din partea Uniunii Europene au obligaţia ca de la semnarea acordului de împrumut şi cel puţin până la la rambursarea integrală a împrumuturilor, SĂ CONSTITUIE FONDUL IID”. Adică o nouă scumpire a apei.” Toate s-au întâmplat întocmai, în afară de faptul că nu în săptămâna următoare s-a majorat tarifele ci după alegerile din iunie iar majorarea tarifului a fost dublă faţă de cea pe care o solicita conducerea de atunci. Ideea este că nu toţi creştinii pot fi prostiţi de acţiunile politicului. Mulţi dintre noi ştim să socotim suficient de bine, şi mai şi ţinem minte succesiunea de producere a evenimentelor. În plus, demagogia politică şi minciuna, au picioare scurte.
Vă mai redau un fragment din acelaşi articol scris de mine în urmă cu jumătate de an, intitulat „Tariful apei şi milioanele de euro de la Turda şi Câmpia Turzii”, pentru că niciodată nu a fost mai de actualitate decât acum: „Iată ce prevede documentaţia pe care Comisia Europeană şi-a însuşit-o în ceea ce priveşte evoluţia NECESARĂ a tarifului în perioada următoare: „Pe baza tarifelor medii ale COR prezentate va fi implementat un plan pentru creşterea tarifară în fiecare localitate deservită de COR cu scopul unificării tarifelor cât mai curând posibil. Tarifele medii în Turda şi Câmpia Turzii (şi comunele rurale deja conectate în prezent, Mihai Viteazul şi Viişoara) vor creşte treptat pentru a atinge acelaşi nivel pentru apă în 2008 şi pentru apă uzată în 2011. În cele cinci comune rămase ale COR (Calaraşi, Luna, Petreştii de Jos, Sănduleşti şi Tritenii de Jos), unde nici un tarif nu este alcătuit în prezent, un tarif de apă de 50% din media tarifară va fj introdus în 2008 şi va creşte gradual pentru a atinge acelaşi nivel precum în Turda şi Câmpia Turzii în 2013. Un tarif al apei uzate echivalent a 50% din media COR va fi introdus în 2011 şi va creşte gradual până la nivelul din Turda şi Câmpia Turzii, cel mai târziu în 2013.”
Ceea ce trebuie să aibă în vedere beneficiarii serviciului de apă, dar şi operatorul sunt măsurile care trebuiesc luate pentru ca tarifele să fie nu numai suportabile, dar şi acceptate de către comunitate.”
Ori, tocmai acum încep problemele pentru cei care au obţinut aprobarea finanţării de 80 de milioane de euro. Pe lângă faptul că trebuie să găsească de undeva sumele cu care trebuie să contribuie la proiect (atât Compania de Apă „Arieş” cât şi consiliile locale partenere – Turda, Câmpia turzii şi din comunele ce compun Comunitatea Urbană Arieş) iar sumele nu sunt mici pentru respectivele entităţi, cei care gestionează proiectul va trebui să facă tarife suportabile şi acceptate de comunitate. Ori tocmai această acceptare s-ar putea să nu o obţină. Că de suportabilitate nu poate fi vorba, decât pentru puţini dintre locuitorii zonei.

Thumbnail image Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) la care este afiliat şi Sindicatul Potaissa ’98 Turda intră, mâine, pentru două ore într-o grevă de avertisment. Protestul este declanşat ca urmare a Hotărârii Biroului Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie şi este îndreptat împotriva Guvernului României. Conflictul de interese a fost declanşat la nivel naţional în 9 octombrie iargreva de avertisment va avea loc mâine între ora 8 şi 10.

L-am găsit doar la telefon pe liderul Sindicatului Potaissa ’98 al funcţionarilor din administraţia turdeană, Adrian Bucur. El se întorcea de la Bucureşti şi a promis că mâine se va afla în faţa primăriei turdeane pentru a se asigura că protestul sindical se va desfăşura aşa cum trebuie. Motivul declarat al protestului este satisfacerea solicitărilor sindicatelor de creştere salarialăpentru funcţionarii pblici şi personalul contractual din administraţie cu 50 %. Protestatarii au şi o deviză sub care organizează protestul de mîine. Ea este „echitate socială la nivelul întreguluisistem bugetar”.

Thumbnail image Reabilitarea termică a blocurilor ar putea dura mai puţin decât în prezent, prin introducerea posibilităţii ca pentru acelaşi tip de blocuri să se folosească un proiect şi un audit standard, a declarat şeful Direcţiei de Reabilitare Termică din Ministerul Dezvoltării, Gina Petrescu.
Şeful Direcţiei de Reabilitare Termică din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, Gina Petrescu, a declarat că există un proiect de modificare a legislaţiei în acest sens, care ar putea fi aprobat de Parlament chiar în această toamnă.
„Noi avem un proiect de modificare a legislaţiei, care a trecut de Senat, este la Camera Deputaţilor, şi sperăm ca în toamnă să fie aprobat. Măsurile se extind, în sensul că se poate acţiona asupra conductelor interne dacă acestea sunt deteriorate, se pot închide balcoanele, se poate lucra la logiile balcoanelor şi la alte elemente ale clădirii, la cele nestructurale, nu doar la cele structurale. Asta am observat din practica reabilitărilor de până acum. Şi, bineînţeles, mai avem un lucru, vrem să modificăm legislaţia să facem audit şi proiect pe tipuri de blocuri”, a declarat Petrescu, citată de agenţia MEDIAFAX.

Aproximativ 2.300 de locuine ANL, la nivelul întregii ţări vor fi trecute în administrarea consiliilor locale, pentru a putea fi vândute tinerilor care locuiesc cu chirie în aceste imobile de cel puţin cinci ani. Este şi cazul imobilului din strada Tineretului, singurul bloc de locuinţe ANL pe care administraţia locală de dinainte de 2004 a reuşit să-l edifice la Turda.

consiliul local turdaPrefectul suspendă activitatea pe comisii a Consiliului Local Turda printr-o simplă atacare a HCL respectiv în instanţa de contencios administrativ. Astfel, consiliul turdean nu mai poate organiza şedinţe în plen pentru că proiectele de hotărâre trebuiesc vizate de comisiile de specialitate. Comisii care nu există. Aşadar, din punct de vedere administrativ, Consiliul Local Turda se afla în impas. Aşa cum a promis în conferinţa de presă de săptămâna trecută, primarul Tudor Ştefănie a  convocat o şedinţă a Consiliului local Turda, pentru a găsi o soluţie pentru funcţionarea consiliului local. Un consiliu local „pus pe butuci” de către prefectul Călin Platon, cel care a suspendat Hotărârea Consiliului Local privind componenţa comisiilor de specialitate.

„Prostituţie, bătăi şi furturi la lumina zilei. Chiar sub ochii poliţiei, uneori. Oamenii sunt disperaţi.”

Thumbnail imageHoţii le-au tăiat curentu’. Ziua.
Turda. Un bloc de locuinţe a rămas fără curent electric din cauza unor hoţi de cabluri care au tăiat firul ce alimenta imobilul. Blocul verde de pe strada 22 Decembrie 1989 este alimentat printr-un cablu electric lung de peste 200 de metri.
Pe piaţa neagră a metalelor neferoase zecile de kilograme de cupru s-ar transforma rapid în milioane bune, lucru ştiut şi de cei care l-au tăiat şi au încercat să-l fure.
Şi asta nu la adăpostul nopţii ci în plină zi, de pe teritoriul unei societăţi al cărei pa-trimoniu este, chipurile, păzit de gărzi pe care însă noi nu i-a întâlnit. Şi nici hoţii care au o-perat nestingheriţi.
În vecinătatea imobilului se află mai multe colonii locuite în principal de rromi, dintre care mulţi sunt, susţin localnicii, certaţi cu legea şi comit tot felul de infracţiuni, fără ca autorităţile competente să ia vreo măsură.

Un spectaculos accident de circulaţie a avut loc miercuri 13 august, în localitatea Mihai Viteazu. Şoferul unui autoturism a făcut o adevărată cascadorie, s-a răsturnat pe drum drept, chiar în faţa postului de poliţie din comună. Pasagera din dreapta a scăpat cu răni uşoare, însă a trecut prin momente de groază.

Zeci de muncitori de la Compania Bechtel acuză conducerea firmei care construieşte autostrada de încălcarea drepturilor lor.

Ei spun că vor acţiona în instanţă conducerea Bechtel pentru că sunt ameninţaţi şi  se doreşte îndepărtarea lor, cu orice preţ pentru a se aduce muncitori turci.

Oamenii se plâng că li s-au înmânat nişte aşa-zise evaluări profesionale prin care fiecare dintre ei a primit o notă din partea unor angajaţi turci de-ai lui Bechtel, pe care i-au văzut o dată sau de două ori în viaţa lor.

Una dintre ameninţările cele mai grave a fost, susţin protestatarii, cea conform căreia dacă nu acceptă un salariu şi jumătate pentru a-şi da demisia, vreo avea viaţă grea de acum înainte în cadrul Companiei Bechtel.
Răspunsul Companiei Bechtel întârzie să apară. Conducerea firmei americane refuză să stea de vorbă cu mărunta presă românească.
Cu greu a reuşit să-l contactăm telefonic pe purtătorul de cuvânt al Bechtel, Bogdan Sgârcitu, care, însă a refuzat să dea vreo declaraţie referitor la situaţia creată, spunând că politica firmei este de a nu discuta cu presa despre procedurile de evaluare profesională ale angajaţilor.
Neregulile semnalate de grupul de muncitori prezentat în acest material nu sunt singurele de la constructorul autostrăzii Transilvania.
Una peste alta, toate acestea duc la instaurarea unei stări conflictuale între angajaţii români şi cei turci, şi la înrăutăţirea imaginii firmei Bechtel, o companie de care se legau până nu demult, speranţele a mii de români aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

Thumbnail imageMoment istoric pentru Comunitatea Urbană Arieş, pentru locuitorii întregii zone din jurul Tuzii şi Câmpiei Turzii. Într-un comunicat de presă primit din partea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile se arată că, în sfârşit, cel mai mare proiect de investiţii din zonă devine realitate.

În data de 23 septembrie 2008 a fost semnat, la Bucureşti, la sediul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, în prezenţa ministru lui Attila Korodi contractul de finanţare pentru proiectul major „ Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, judeţul Cluj”.