Chiar dacă nu avem o confirmare oficială, ne bazăm pe sursele noastre, care nu ne-au dezamăgit niciodată, astfel că anunțăm că, de circa două săptămâni, Partidul Național Liberal are ca președinte interimar pe Lucian Cordiș, instalat în funcție în urma unei decizii a conducerii județene a partidului. Acesta are ca misiune reorganizarea filialei turdene după ce președintele Nicolae Giurgiu și alți membri ai conducerii PNL Turda și-au anunțat demisia și pregătirea alegerilor în cadrul filialei. PNL Cluj a stabilit ca obiectiv la Turda câștigarea primăriei și cât mai multe locuri în Consiliul local, deși, deocamdată, filiala turdeană se află în degringoladă, cu mai puțin de jumătate de an înaintea alegerilor.
Ba mai mult, fostul președinte, avocatul Nicolaie Giurgiu, și-a înaintat demisia și din funcția de consilier local. În același timp, au părăsit forul legislativ local și Marius Riter și Corina Făgădar. Ultima intrată în Consiliul local Turda a fost Corina Făgădar, de pe poziția a 12-a a listei electorale de la alegerile locale 2016. Cine urmează pe listă, se poate vedea mai jos, cu precizarea că sursele noastre ne-au informat că, la această oră, mai sunt membri PNL Turda, doar cei al căror nume este îngroșat:
- Mirea Bogdan-Vasile
- Rus Alina Maria
- Pintilie Andrei
- Bătinaș Ramona
- Rus Virginia Victoria
- Luca Dinu Marcel
- Mureșan Valer
- Dragoste Laura Maria
- Miheșan Ioan Vasile
- Plăcintar Maria
- Cordiș Vlad Lucian
- Panait Radu Nicolae
- Duca Corina
- Ciocârlie Liana-Ancuța
- Costea Constantin
Astfel că, trei dintre acești cinci ar putea ocupa funcție de consilier local, pe locurile vacantate după plecarea lui Giurgiu, Riter și Făgădar. Fapt care ar putea duce la o premieră absolută în Consiliul local, activarea în același timp, ca membri ai acestui for a membrilor unei familii, tată și fiu, Lucian Cordiș (președinte interimar PNL) și respectiv Vlad Lucian Cordiș. Aceasta după ce Cristian Felezeu a ocupat funcția de consilier local, funcție ocupată anterior și de tatăl acestuia Eugen Felezeu (fie-i țărâna ușoară!), însă cei doi nu au activat concomitent, în cadrul aceluiași mandat. Același lucru se poate spune despre continuitatea politică într-o altă familie de politicieni, gândindu-ne la actualul viceprimar Lucian Nemeș, al cărui tată, Vasile Nemeș, a ocupat funcția de primar în perioada 1990-1992.
Cine ar fi crezut, în 2016, că PNL va epuiza întreaga listă de supleanți, în doar patru ani?
Pentru frumusețea situației politice de la Turda, în general, și din PNL în mod special, să mai spunem că ocupanta locului 25, Corina Duca este în prezent vicepreședinte USR Turda, după ce a plecat de la liberali cu Ciprian Rigman, actual președinte USR, și ați peste 20 de membri. Iar cel de pe locul 24, Panait Radu Nicolae, este membru al noului PSD Turda, instaurat, cu cântec, de președintele de la Cluj, Liviu Alexa.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.