Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Duminică, 3 martie 2019, în jurul orelor 16:00, agenți din cadrul Serviciului Public Poliția Locală Câmpia Turzii, au surprins o persoană descărcând dintr-un autovehicul deșeuri generate din activitatea adăpostului pentru câini de la Viișoara.gunoi campia turzii

Deșeurile au fost depozitate la punctul de colectare a deșeurilor vegetale, de pe strada George Coșbuc din municipiul nostru.

Pentru transportul neautorizat al deșeurilor, persoana respectivă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2500 de lei, în conformitate cu HCL 58/2017.

Din verificările efectuate de polițiștii locali s-a constatat că ONG-ul care administrează adăpostul pentru câini nu deține contract de salubrizare.

Poliția Locală Câmpia Turzii atrage atenția persoanelor fizice şi juridice că au obligaţia să încheie contracte de salubrizare, să respecte prevederile contractuale şi indicaţiile menţionate pe panourile de informare amplasate la punctele de colectare.

Acțiunile pe această linie vor continua și în perioada următoare. Facem un apel cetăţenilor să ne contacteze dacă observă persoane care abandonează deseuri de orice tip pe domeniul public, pe raza municipiului Câmpia Turzii, la nr. de telefon 0264/991 - Dispeceratul Poliţiei Locale.

Direcția Relații cu Comunitatea