Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

De mai bine de jumătate de an, Partidul Național Liberal are în Consiliul local Turda cu un membru mai puțin decât câștigase la alegerile din 2016.corina fagadar pnl turda

Lista inițială de consilieri locali ai PNL Turda, rezultată din alegerile locale de la 5 iunie 2016, a fost deschisă de Tudor Ștefănie, fost primar, și continuată de Igor Cojocaru, medic chirurg, Ciprian Rigman, profesor, Lucian Cordiș, antreprenor și Cristian Felezeu, inginer. Fostul primar a renunțat în primul moment la funcția de simplu consilier local, după 12 ani de primar și alți 8 de viceprimar, astfel că a acces în Consiliul local Turda Marius Riter, fost militar, în prezent manager asistent la o firmă de construcții.

În decembrie 2017, medicul Igor Cojocaru își dă demisia din Consiliul local, iar locul său este luat, o lună mai târziu, de noul președinte al PNL, Nicolae Giurgiu, avocat.

Cea mai recentă demisie din funcția de consilier local s-a produs în septembrie 2018, când profesorul Ciprian Rigman a părăsit PNL, laolaltă cu alți peste 20 de demisionari. Vezi aici motivele invocate: Șoc în PNL Turda: 22 de membri și-au dat demisia, în frunte cu consilierul local Ciprian Rigman!

De atunci, PNL Turda nu a mai reușit să ocupe locul lăsat liber de Rigman, care între timp pare să fi aderat, împreună cu alți colegi demisionari, la cauza USR Turda. Deși această informație nu este confirmată, Rigman și alți foști liberali demisionari odată cu el au fost văzuți la mai multe activități ale partidului condus de Emil Turdean, alt demisionar din PNL Turda, de dinainte de alegerile din 2016.

În ședința ordinară din această lună, un nou consilier local PNL va depune jurământul. Este vorba de Corina Făgădar, fostă președintă a Consiliului de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA, în perioada în care primarul Ștefănie a ordonat preluarea conducerii Salinei, prin metode de forță, în 2014.

Corina Făgădar este următoarea pe lista electorală a PNL Turda de la alegerile locale din 2016, după ce candidații aflați pe pozițiile 8-11, respectiv Florea Daniela, Bogdan Dumitru Gheorghe, Topârceanu Radu și Cățănaș Paul, au demisionat din partid. Noul consilier local liberal este specializată în finanțe-bănci.

Citește și: 

Liberalii turdeni se întăresc. Își aduc președintele în Consiliul local!

Corina Făgădar, finanțistă de meserie, este noul președinte al Consiliului de Administrație de la SC Turda Salina Durgău SA

Consiliul de Administrație "paralel" forțează

 Ilegalitățile PNL-PDL continuă la Turda. Vor să pună ”laba” pe Salină

 De ce schimbăm? Pentru că putem...

Cine vor fi, până la urmă, membrii Consiliilor de Administrație de la Salină și Domeniul Public Turda?

37 de candidați au rămas în cursă pentru Consiliile de Administrație de la SC Turda Salina Durgău SA și SC Domeniul Public Turda SA