Campia Turzii
Tools
Typography

Este recunoscut, la nivel mondial, faptul că terapia ocupațională reprezintă o modalitate de combatere a adicțiilor, iar una dintre cele mai nocive dependențe, atât pentru corp, cât și pentru intelect este cea de droguri sau substanțe psihoactive, în special în rândul tinerilor.afis cupa antidrog

Unul din obiectivele administraţiei locale este sa contribuie la creşterea calităţii vieţii în comunitate, să fie proactivă în implementarea unor măsuri care să vină în sprijinul populaţiei, inclusiv prin oferirea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber de către copii şi tineri.

În Planul de Acţiune al municipiului nostru pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog 2014-2020, sunt cuprinse, la capitolul “Prevenirea consumului de droguri -prevenire comunitară”, în cadrul obiectivului specific “Adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber”, proiecte locale de prevenire a consumului de droguri, în spaţii recreaţionale şi activităţi cu caracter sportiv.

Astfel, administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii a luat decizia de a organiza un eveniment sportiv, la care să ia parte tinerii din școlile și liceele noastre.

Proiectul se adresează elevilor de gimnaziu şi liceu din unităţile şcolare din comunitate şi vizează desfăşurarea unui campionat de fotbal între elevii din clasele V-XII de la şcolile din Câmpia Turzii.

Așadar, vineri, 12 aprilie 2019, începând cu orele 12:00, Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” va găzdui competiția „Cupa Antidrog – Fii propriul tău erou”, organizată de către Primăria Municipiului Câmpia Turzii în colaborare cu Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj.

Participanţii vor primi fluturaşi cu mesaje antidrog, iar în pauzele dintre meciuri, vor rula/ difuza mesaje care încurajează comportamentele sănătoase, dar şi mesaje împotriva consumului de droguri.