Sala Europa din Primăria Câmpia Turzii a fost locul de desfășurare al conferinței de presă organizată de conducerea municipalității, având ca temă proiectele majore de infrastructură aflate în derulare pe raza localității. Invitat în conferința de presă alături de primarul Dorin Lojigan a fost Bogdan Bobic, directorul general al Companiei de Apă Arieș Turda. „Îi mulțumesc domnului director Bogdan Bobic și colegilor domniei sale ca au acceptat invitația noastră de a participa alături de noi la această conferință de presă. Se află pentru prima dată transfer de postură și sperăm să fie de bun augur”, a punctat primarul Dorin Lojigan încă din începutul conferinței de presă.
Directorul C.A.A., Bogdan Bobic, i-a mulțumit primarului pentru invitația în această primă conferință de presă comună, manifestându-și speranța că, deși este o primă astfel de întâlnire, nu este și ultima. „Sper ca la fiecare nouă întâlnire să avem un stadiu fizic tot mai crescut al lucrărilor și o evoluție pozitivă a lor. Îi am alături de mine pe domnul Horațiu Păcurar, coordonatorul de contract pentru Câmpia Turzii, și pe domnul Mitu de la supervizor, o entitate foarte importantă pentru aceste contracte atât pentru Câmpia Turzii cât și pentru celelalte pentru că, supervizorul este cel care are grijă, alături de noi, de calitatea lucrărilor, pentru a fi siguri că acestea se realizează în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, urmărind în mod constant și continuu implementarea lucrărilor”, a precizat încă de la început directorul general al C.A.A.
După care a urmat o „deversare” superfluă de informații referitoare la lucrările din Câmpia Turzii, menită să întregească o imagine de ansamblu pentru orice cetățean interesat de acestea: „După cum știți, în toamna anului trecut s-a semnat contractul de lucrări aferent municipiului Câmpia Turzii. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 67 de milioane de RON, avem un stadiu fizic al lucrărilor, în momentul de față, destul de redus, am fi dorit ca firma constructoare să se mobilizeze mai bine, dar, totuși, am reușit ca în momentul de față să intervenim pe aproximativ șase străzi urmând ca pe sfârșitul anului să finalizăm unele dintre ele și să intrăm pe alte artere. Per ansamblu, la Turda și Câmpia Turzii, mobilizarea constructorului ar trebui să se concretizeze pe existența a aproximativ 18 echipe, întrucât întâmplător constructorul este același pe ambele contracte, Din păcate în teren sunt doar 10, pe cele două municipii. Contractul din Câmpia Turzii are o componentă foarte importantă, care este, totodată, cea mai importantă lucrare pe care urmează să o executăm prin POIM, anume reabilitarea coridorului principal exact în zona de intrare către stația de epurare, iar din acest motiv stadiul este puțin mai redus întrucât, practic, cam jumătate din valoarea contractului este reprezentată de acea lucrare. Lucrare pe care va trebui să o realizăm între o strânsă colaborare și coordonare cu primăria, pentru că ea va genera și unele disfuncționalități legate de trafic, desfășurându-se pe artere principale. Din câte știu eu volumul lucrărilor de reabilitare este aproape dublu decât cel al lucrărilor de extindere”, informează Bogdan Bobic, care mai subliniază: „Acest lucru este foarte important pentru că sunt lucrări foarte dificile, lucrând între blocuri, între case, te confrunți cu tot felul de probleme. Sunt alte rețele care respectă mai puțin traseul pe care ar fi trebuit să îl aibă și atunci viteza de execuție poate fi mai scăzută. Din punctul de vedere al materialelor pe care le folosim, chiar ne mândrim că am ales soluții de top, pe partea de canalizare conductele pe care le folosim, cele de ceramică vitrificată, au perioadă de viață indefinită (pe perioada romanilor, le foloseau pentru transportul apei potabilă, și sunt încă funcționale). Țeava folosită la rețelele de apă potabilă este din polietilena cea mai bună, având un strat protectiv de polipropilenă, fiind mult mai rezistentă la loviri sau acționări mecanice. Idem, stațiile de pompare sunt produse de top la nivel actual”, a mai ținut să precizeze directorul general al Companiei de Apă Arieș Turda, care acoperă două municipii și 11 comune.
Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan a ținut să intre în amănunte, pentru o cât mai bună și completă informare a cetățenilor care vor fi afectați de executarea lucrărilor, dar care vor fi și beneficiarii unor servicii de apă potabilă și canalizare la standarde europene: „Domnul director al schițată lucrarea de pe nu te crezi, eu aș vrea să intrăm în detaliu pentru că eu cunosc mai bine această străzi, și pot să precizez despre fiecare în parte câteva detalii tehnice și este bine pentru cetățenii municipiului Câmpia Turzii. Străzile pe care sau finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă și canalizare sunt străzile Ioan Vasinca, Regina Maria și George Enescu, din cartierul nou Sâncrai, și străzile Iancu Jianu și Spicului, unde s-a executat extinderea rețelei de canalizare. În lucru în acest moment sunt străzile Școlii, Teilor, 1 Mai, Livezii și Grădinilor unde se execută lucrării de extindere rețea de canalizare, iar la aceasta din urmă se execută și extindere și reabilitare rețea de canalizare, respectiv apă potabilă. În perioada următoare vom începe lucrările și a fost emisă autorizația de săpătură pentru străzile Șoferilor, Petrilaca Parcului, Republicii și aș completa aici strada Aurel Vlaicu, pentru că cele două străzi, Republicii și Aurel Vlaicu, ne dorim să fie primele pe care se va executa reabilitarea pe proiectul de mobilitate urbană”, a informat edilul-șef din Câmpia Turzii.
-----------------
Vezi aici înregistrarea video a conferinței de presă: https://agoramedia.ro/index.php/teline-v-video/51-video/9320-proiectele-companiei-de-apa-aries-la-campia-turzii
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.