Începând din această săptămână, iubitorii de animale din Municipiul Câmpia Turzii, au la dispoziție un loc special, unde să le plimbe pe acestea.
3,5 hectare de teren, situat în Parcul Municipal (Berc) a fost pus de către administrația publică din oraș la dispoziția iubitorilor de animale.
„Decizia de amenajare a unui loc special, pentru plimbarea animalelor de companie, a venit după mai multe consultări cu cetățenii. Aceștia erau nemulțumiți că, la nivelul municipiului nostru nu exista, efectiv, un loc dedicat animăluțelor de companie. Astfel, prin implicarea proactive a domnului viceprimar, Sabin Ghemeș, am reușit să satisfacem și această dorință a cetățenilor noștri”, afirmă Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.
Odată cu deschiderea locului dedicat animalelor de companie, accesul acestora în Parcul Municipal se va permite doar în regim de tranzit. Cetățenii posesori de animale de companie nemaiputând să le plimbe prin parc, decât de la marginea acestuia și până la locul special amenajat.
Pentru întreținerea spațiului animalelor de companie, Primăria Municipiului Câmpia Turzii recomandă cetățenilor să utilizeze pungi de plastic, pentru colectarea excrementelor animalelor.
În conformitate cu HCL nr. 58/2017 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor în domeniul bunei gospodăriri a Municipiului Câmpia Turzii, art. 1, alineatul 26) coroborat cu art. 3, litera b), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 800 de lei, la 1400 de lei, necurățarea domeniului public de murdăria lăsată de animalele pe care le însoțesc.
Direcția Relații cu Comunitatea
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.