Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins o afumătoare și s-au extins la o anexă gospodărească, situată pe strada Moților din Câmpia Turzii.incendiu
Alerta a fost dată în jurul orei 12.00, la fața locului fiind dislocată și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Câmpia Turzii.
Intervenția promptă a pompierilor, precum și implicarea vecinilor, printre care se afla și un pompier al Detașamentului de Pompieri Turda, în controlarea flăcărilor la debutul incendiului reușit să evite propagarea flăcărilor la casa de locuit, care se afla la o distanță de cca 2 m față de acoperișul magaziei în care se aflau depozitate, cauciucuri, cherestea și 3,5 tone de porumb.
Intervenția pentru stingerea focarelor incendiului și pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia a durat cca o oră, iar în urma acestui eveniment nu au fost persoane rănite.
Afumătoarea și magazia au fost distruse în cea mai mare parte, iar cercetările preliminare au arătat că totul a pornit de la focul deschis, lăsat nesupravegheat în afumătoare.