20
Sam, Apr
19 New Articles

Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, vă invită în data de 6 iulie 2021 la Festivalul Coral Aniversar “ASTRA 30”. Evenimentul cultural va avea loc în Sala de spectacole „Mircea Mihășan“ a Palatului Cultural „Ionel Floașiu“, cu începere de la ora 18:00.festival coral
Împlinirea celor 30 de ani de activitate a Corului „Astra” al Centrului Cultural Câmpia Turzii reprezintă un moment artistic, de necontestat în rândurile publicului meloman, iubitor de cultură. Cu un repertoriu de excepție, interpretare artistică de înaltă ținută, acuratețe inconfundabilă - Corul „Astra” scrie de fiecare dată când apare în fața publicului o impresionantă pagină muzical - culturală.
Evoluția Corului Astra:

La 1 Decembrie 1923 a fost înființat primul cor bărbătesc pe lângă „Industria Sârmei”, formație care urmărea să întregească viața culturală a Ghirișului. Până în anul 1989 corul bărbătesc ,,Șoimii Carpaților“ apoi corul mixt ,,Astra” avea să întregească suita de activități culturale la Câmpia Turzii și să reprezinte urbea noastră la diverse manifestări din țară.
În anul 1991, la 1 octombrie, când în majoritatea localităților din țară, sate și orașe, se desființau corurile așa-zise ,,comuniste”, la Câmpia Turzii a fost înființat, la inițiativa învățătorului Dan Cristea
Trifan, corul „Voces Didactica”, formație la care au evoluat în cei 30 de ani de existență peste 200 de coriști din toate mediile sociale și profesionale, în timp  revenindu-se la vechea denumire ,,Astra”.
Legătura strânsă a corului ,,Astra” cu Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj Napoca a făcut ca la timona corului să se afle din 1995 până azi dirijori profesioniști: Ciprian Para, Cornel Groza, Mihaela Goje, Vladimir Lungu și Rodica Trandafir.
Corul ,,Astra” a organizat pe plan local, cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Câmpia Turzii în fiecare an, concerte de colinde, Festival coral de primăvară, șezători culturale literar-muzicale. Au
evoluat pe scena Palatului Cultural „Ionel Floașiu” formații corale din întreaga țară și din Bulgaria, Ungaria, Turcia.
Cu numeroase prezențe la nivel internațional, foarte multe concerte în țară și o impresionantă colecție de voci mixte - reprezentanți ai culturii și educației din municipiul nostru - Corul ,,Astra” rămâne un brand cultural incontestabil, în istoria culturii locale din Câmpia Turzii.
Spectacolul concept, desfășurat în data de 6 iulie 2021, îi are ca invitați pe:
-  Corul „Doruleț” al Asociației Corale „Doruleț”, Ocna Mureș
-  Corul „Armonia” al Casei Municipale de Cultură Turda
-  Reuniunea Corală „Camerata Academica Porolissensis” Zalău
-  Corul „Astra” al Centrului Cultural Câmpia Turzii
Oaspeții de onoare ai Festivalului Coral Aniversar sunt oameni de valoare greu de măsurat în domeniul muzicii corale, care în anul 2018, la Jocurile Mondiale Corale din Africa de Sud au cucerit titlul de  „Cel mai bun cor bărbătesc din lume.”
Acest titlu prestigios aparține Coralei Bărbătești Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, în acompaniamentul Orchestrei Folclorice Muzica Divertis.
Datorită atenției permanente pe care ați acordat-o Corului „Astra” și alături de prezența distinșilor invitați, dorim să vă oferim o seară unică, de neuitat.
Dumneavoastră, publicul ne-ați susținut, de atâtea ori, prin ropote de aplauze, determinându-ne să continuăm, chiar și atunci când vremurile au fost potrivnice, așa cum s-a întâmplat în ultimul an și jumătate.
Intrarea este liberă! Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță impuse de autorități!

 

Direcția Relații cu Comunitatea

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh