Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Astăzi, 10 ianuarie 2022, la sediul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii
a fost semnat contractul de furnizare a celor 7 autobuze cu propulsie
hibrid electric diesel, care vor deservi societății Transport Local
Public Câmpia Turzii SRL.

Titularul contractului de furnizare a autobuzelor este societatea,
Solaris Bus & Coach Sp.z.o.o, care va pune la dispoziția Municipiului
Câmpia Turzii cele 7 autobuze, dotate cu sistem de ticketing și
localizare GPS, cel târziu până la data de 10.09.2022.

Valoarea investiției este de 12.390.000,00 lei + TVA și va fi suportată
din fonduri europene, în baza proiectului „Infrastructura de transport
public și măsuri pentru mobilitate alternativă în Municipiul Câmpia
Turzii” – aflat în implementare.

„Marcăm astăzi o nouă premieră pentru Municipiul Câmpia Turzii. Avem
companie de transport public, vom avea un parc auto de 7 autobuze hibrid
NOI și un sistem de transport public propriu, pentru prima dată în
municipiul nostru. Aștept cu nerăbdare livrarea autobuzelor, de către
partenerii de la Solaris și sunt convins că feedback-ul pe care îl vom
primi de la cetățeni va fi extraordinar. După operaționalizarea
autobuzelor, acestea vor circula, în prima etapă doar în interiorul
Municipiului Câmpia Turzii”, afirmă Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul
Municipiului Câmpia Turzii.

Autobuzele livrate de societatea Solaris Bus & Coach Sp.z.o.o deservesc
mai multe municipii mari din România, iar calitatea acestora este
recunoscută la nivel internațional, atât în ceea ce privește
fiabilitatea, cât și siguranța.

Direcția Relații cu Comunitatea