Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, împreună cu cei ai Secției 4 Poliție Rurală au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu caracter antisocial.

 Activitățile derulate au vizat și creșterea gradului de siguranță rutieră, respectiv impunerea unei discipline participanților la trafic. 

În acest context, în perioada 11-13 februarie a.c., au fost legitimate 159 de persoane și verificate peste 140 de autovehicule. 

În urma activităților au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, majoritatea dintre acestea conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind reținute două permise de conducere și două certificate de înmatriculare.

 Verificările efectuate au vizat și modul în care sunt respectate măsurile de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

 În acțiune au fost angrenați jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și polițiști locali.