Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Astăzi a ajuns la Câmpia Turzii primul autobuz hibrid, care va compune
parcul auto al societății de Transport Public Local. Acesta a fost
achiziționat cu fonduri europene, în baza proiectului de mobilitate
urbană durabilă, implementat de Primărie.

Până la finele anului 2022, furnizorul, Solaris Bus & Coach Sp.z.o.o, va
livra toate cele 7 autobuze hibrid care vor intra în dotarea
Municipiului Câmpia Turzii.

După omologarea RAR și înmatriculare, autobuzele vor fi scoase pe
traseu, în cadrul primei companii de transport public de persoane din
Municipiul Câmpia Turzii.

Chiar dacă unele voci politice au afirmat că, în anul 2022 nu va ajunge
niciun autobuz la Câmpia Turzii, faptele vorbesc de la sine.

Primăria Municipiului Câmpia Turzii își respectă toate termenele
asumate, în conformitate cu proiectele europene implementate.

Știm că în orașul nostru sunt cetățeni inteligenți, care înțeleg că
aceste proiecte se implementează etapizat, în conformitate cu legislația
în vigoare. Prin urmare este absurd să contești proiectele europene,
până când acestea nu se finalizează.

Direcția Relații cu Comunitate