Campia Turzii
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Dacă ajungi pe terenurile agricole din apropierea autostrăzii, la Câmpia Turzii, mai ales într-o zi toridă, cum am pățit eu, te poți răcori la un izvor amenajat de peste o sută de ani. Se numește Fântâna lui Tăban iar uneori poți vedea acolo mulți localnici stând la coadă pentru a umple diferite recipiente cu apa rece de izvor.

Este folosită de toată lumea din zonă dar și foarte mulți din oraș, care merg cu bidoanele să le umple cu apă rece, de la izvorul acela.

”Fântâna lui Tăban este a nimănui și a tuturor. O fi fost Tăban cel care a făcut-o pentru că nu o putea face, pe vremurile acelea, un oarecare Deak, din beton și așa cum e aranjată acolo. Propriu-zis, fântâna lui Tăban e în drum, la marginea drumului. Acolo era izvorul. Avea halău în față, care acum este, cred, la un metru în pământ, cum s-a modificat terenul” ne povestește Deak Zoltan, președintele asociației agricole care are terenuri chiar în acea zonă. La cei 81 de ani ai săi știe multă istorie și a văzut multe din viața locuitorilor Câmpiei Turzii.

Thumbnail image”Eu când aveam patru ani, aici mă punea bunicul să stau cu boii. Bunicul s-a născut în 1889, când a murit Eminescu. Îmi spunea atunci, ”Măi, copile, izvorul acesta și eu îl știu de la tata”, că aveam mai încolo o bucată de teren”, povestește și Gheorghe Stănilă, despre izvorul vizitat zilnic de zeci de persoane. ”Cred că zilnic își duc de aici vreo mie de litri de apă din acest izvor. S-au făcut analize la Laboratorul Companiei de Apă ”Arieș”. N-au ieșit foarte rele dar nici ideal. Dar oamenii continuă să o consume pentru că le place”, ne mai precizează Stănilă.

Apa este rece și bună, susțin cei care o folosesc, dar mai are și o altă calitate, poate cea mai importantă după aceea că este potabilă și anume gratuitatea ei.