Acțiunea de deshumare a lui Iulian Mugur Călinescu din Botoșani, decedat în condiții suspecte la 13 februarie 1985

București, 15 mai 2017. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează în ziua de miercuri, 17 mai 2017, o acţiune de investigaţii arheologice în municipiul Botoșani. Obiectivul acțiunii îl reprezintă deshumarea și recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Iulian Mugur Călinescu, un tânăr decedat în urma unei grave afecțiuni medicale, despre care se presupune că a fost cauzată de anumite proceduri la care a fost supus în timpul anchetelor de la Securitate. Activitățile din teren se vor desfășura în colaborare cu Parchetul Militar Teritorial Iași, Institutul de Medicină Legală din Iași, Primăria mun. Botoșani, AFDPR – Filiala Botoșani și Televiziunea Română.

Iulian Mugur Călinescu s-a născut în Botoșani la 28 mai 1965, fiind singurul copil al lui Mihai Călinescu și Rodicăi Uncescu. După divorțul părinților, intervenit în 1975, băiatul a rămas în custodia mamei, tatăl recăsătorindu-se ulterior. A parcurs ciclul primar și gimnazial la Școala generală nr. 7 din Botoșani pe care a absolvit-o în 1979, iar cursurile liceale le-a urmat la două unități de învățământ din același oraș. Clasele IX-X, care atunci reprezentau treapta I a învățământului mediu, le-a făcut la Liceul Mihai Eminescu în perioada 1979-1981. Examenul pentru treapta a II-a l-a susținut la Liceul August Treboniu Laurian unde a urmat clasele XI-XII, absolvirea școlii având loc în vara lui 1983.

Înăsprirea regimului autoritar în România, deteriorarea situaţiei economice şi scăderea nivelului de trai al populaţiei după 1980 a dus la reapariţia unor forme de împotrivire față de regimul comunist. Pe fondul acesta, unii elevi de liceu și studenți au încercat, cu propriile lor forţe, să participe şi să sprijine disidenţa intelectuală şi manifestările de nemulțumire ale unor categorii sociale ale populației. Multe acţiuni nu au fost și nu sunt cunoscute datorită reprimării lor încă din fazele incipiente de afirmare de către organele de securitate şi datorită cadrului restrâns în care se discuta despre asemenea forme minore de opoziție. Teama ca astfel de inițiative izolate să nu se amplifice, să nu antreneze un număr mai mare de tineri, a făcut să fie prezentate ca acţiuni fără conotaţii sau implicații politice.

Un asemenea caz a fost și cel al elevului de liceu de atunci Iulian Mugur Călinescu, care a încercat să se împotrivească prin metode și mijloace modeste dictaturii ceauşiste. Acesta şi-a propus să ia atitudine și să protesteze faţă de abuzurile şi nedreptăţile regimului prin scrierea de lozinci anticomuniste pe zidurile unor clădiri și pe panouri de gard, sperând că astfel va trezi conştiinţa şi altor concetăţeni pentru a-i determina să ia atitudine împotriva regimului. Înscrisurile sale erau de genul: „Vrem sindicate libere”, „Vrem libertatea cuvântului“, „Jos Ceauşescu!“, „Vrem hrană, Vrem respectarea tuturor drepturilor, Vrem libertate”, „Ne-am săturat de stat la cozi imense, Nu mai putem accepta mizeriile și nedreptățile din țara asta”, „Vrem democrație”, „Vrem dreptate și libertate” și altele. Toate aceste texte au fost scrise cu cretă și cu litere majuscule, fiind executate numai după lăsarea întunericului când nu mai era circulație pe străzile orașului. Prima inscripție a fost realizată în seara târzie a zilei de 12 septembrie 1981 pe zidul clădirii Comitetului Județean al PCR, fiind descoperită de autorități a doua zi. În noaptea următoare au fost scrise alte texte pe trei panouri de tablă ale gardului ce împrejmuia șantierul de construcție al Casei de Cultură a orașului.

După apariția primei inscripții, organele de Securitate și Miliție din Botoșani au intrat imediat în alertă. În scurt timp au fost luate o serie de măsuri informativ-operative care să conducă la identificarea autorului sau autorilor înscrisurilor ostile regimului. Acțiunea operativă a Securității s-a organizat și desfășurat sub denumirea de Cazul Panoul. Elevul Mugur Călinescu a continuat să iasă seara târziu din locuință și să scrie alte texte provocatoare în diferite locuri din zona centrală a orașului. În noaptea de 17/18 octombrie 1981, la ora 00,50, a fost surprins în flagrant de două cadre de securitate aflate în postul de pândă de la Oficiul Județean de Calcul, unul din cele câteva astfel de posturi fixe organizate atunci în oraș pentru urmărirea, surprinderea și arestarea făptașului. Imediat elevul a fost reținut și transportat la sediul Securității din Botoșani, unde a fost supus unei anchete vreme de mai multe zile. Acesta se afla atunci la începutul clasei a XI-a de liceu, dar în acea perioadă cursurile școlare încă nu începuseră deoarece toți elevii se aflau în practică agricolă la culesul recoltei de toamnă.

În 18 octombrie s-a ordonat luarea în lucru a persoanei prin întocmirea unui Dosar de urmărire informativă privind „Elevul”, acesta fiind numele conspirativ stabilit atunci pentru Mugur Călinescu. Acest dosar a fost deschis în ziua de 21 octombrie, fiind înregistrat cu nr. 738. Scopul principal al acțiunii a fost aprofundarea informațiilor obținute despre făptuitor precum și a cauzelor care l-au determinat să întreprindă asemenea acțiuni sau a persoanelor ce l-au influențat sau eventual au avut cunoștință de aceste fapte. Din informațiile cuprinse în dosar reiese că în perioada 12 septembrie-18 octombrie 1981, Mugur Călinescu a efectuat un număr de 24 de acțiuni în care a reușit să scrie diferite texte cu conținut provocator la adresa regimului și a stărilor de lucruri existente atunci în societatea românească.

Ancheta Securității s-a răsfrânt asupra părinților, rudelor apropiate, precum și a unor prieteni și colegi de școală, dar în care au fost implicate și alte persoane. La sfârșitul lunii noiembrie cazul a fost pus în discuția colectivului de cadre didactice de la Liceul A. T. Laurian, la ședință participând ca invitați inspectorul general județean pentru învățământ, conducători locali ai partidului și UTC-ului precum și doi reprezentanți ai organelor de Securitate. În luările de cuvânt, faptele acestuia au fost condamnate, fiind considerate drept un act mîrşav care a lovit interesele poporului român, pactizând cu duşmanii şi trădătorii ţării. Ulterior, lui Mugur Călinescu i s-a întocmit un dosar pentru a fi trimis la şcoala de corecţie, însă după multe și stăruitoare intervenții făcute de mama sa pe la diferite persoane cu funcții de răspundere pe linie de partid și de stat, a reușit să obțină ca fiul său să nu fie trimis într-o astfel de instituție de reeducare.

După câteva zile de anchetă în care au fost interogate mai multe persoane din familia și anturajul lui Mugur Călinescu, perioadă în care el a trebuit să-și motiveze în mai multe declarații scrise faptele săvârșite și determinările lor, acesta a fost lăsat să-și continue activitatea școlară. Ameninţările însă se ţineau lanţ la adresa mamei şi a băiatului, familia fiind ținută sub o strictă supraveghere prin filaje, informatori și prin convorbirile telefonice care erau înregistrate după ce în locuință a fost instalată tehnică de ascultare. Mugur Călinescu a continuat însă să fie convocat periodic și în anul următor la sediul Securității din Botoșani de unde întotdeauna revenea acasă total schimbat, indispus și abătut, refuzând să vorbească despre tratamentul la care era supus acolo. Rar și cu mare greutate îi mărturisea câteodată mamei sale că era pus să stea timp de câteva ore în faţa unei lămpi aprinse şi că de fiecare dată era servit cu o ceașcă de cafea, fiind îndemnat și obligat să o bea deși nu era un consumator al unei astfel de băuturi. După fiecare convocare se plângea mamei că nu se simte bine și că avea dureri acute de cap. Aceste fapte sunt susținute în primul rând de mărturiile făcute de Rodica Uncescu de-a lungul anilor, afirmațiile sale fiind consemnate în convorbiri înregistrate, precum și în interviuri de presă care au fost publicate în decursul timpului. De asemenea, Mugur Călinescu s-a confesat în acea perioadă și unor prieteni apropiați despre regimul la care era supus în timpul convocărilor de la Securitate, unele din respectivele persoane făcând publice aceste mărturii.

În vara anului 1983, tânărul termină liceul cu rezultate bune şi se înscrie pentru a susține examenul de admitere la Facultatea de Studii Economice a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Ochiul vigilent al Securităţii a făcut ca acesta să nu-şi vadă împlinit visul. A „căzut“ cu câteva sutimi după ultimul intrat, același lucru repetându-se și în anul următor, când a încercat din nou, în condițiile în care starea sa de sănătate era deja precară. Oricum, anumite persoane i-au transmis mamei sale că, datorită faptelor săvârșite, fiul său nu va fi niciodată admis la o instituție de învățământ superior. Între timp, în toamna anului 1983, a primit ordin de încorporare pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu, fiind chemat pentru efectuarea unei vizite medicale. Comisia de examinare l-a găsit inapt pentru serviciul militar, fiind trimis la Spitalul Militar din Iași unde a fost internat. După o săptămână de investigații a fost transferat la Spitalul Județean Sf. Spiridon, unde i s-a confirmat diagnosticul de leucemie, ulterior acesta fiind asociat cu ciroză hepatică și icter mecanic. Din mărturiile mamei sale reiese că Mugur nu a fost un copil bolnăvicios, avea o constituție atletică, fiind crescut și îngrijit cu o dragoste chiar exagerată, suferind doar de o bronșită astmatică în formă alergică ce se manifesta rar și doar în anumite condiții de timp. Vestea bolii a căzut ca un trăsnet pentru familie. Se știe că între 1983-1985 a stat prin spitale lungi perioade de timp, fiind internat la Iași, București și Timișoara. Cu toate tratamentele administrate, starea de sănătate a tânărului se degrada cu repeziciune, consecințele pentru viața sa fiind deja presupuse. Mugur Călinescu moare în ziua de 13 februarie 1985 în spitalul din Iași, când nu împlinise încă 20 de ani. Ultimele cuvinte ce le-a spus mamei sale înaintea morții, au fost: „Mamă, ce călăi de oameni pot fi”. A fost înhumat la data de 5 martie într-un mormânt situat în Cimitirul Pacea din Botoșani.

 Pe baza contextului, a evoluției și particularităților specifice acestui caz, la care se adaugă unele mărturii, există suspiciunea că moartea lui Mugur Călinescu a putut fi provocată de tratamentul ce i s-a aplicat la Securitate. Conform părerii specialiștilor în domeniu, există posibilitatea ca o persoană să poată fi iradiată și prin ingestia unor cantități de substanțe care se pun de obicei în băuturi. Izotopii radioactivi se fixează în țesuturile organismului, reacționând în timp cu efect negativ asupra stării de sănătate a persoanei contaminate, putând provoca boli grave care duc la moarte, leucemia fiind una dintre acestea.

Pe plan național există și alte cazuri similare, semnalate mai ales în cursul anilor 70-80 ai secolului trecut, în care multe persoane au decedat în urma unor proceduri suportate în timpul anchetelor de la Securitate, moartea acestora survenind din cauze medicale. Era și aceasta o tehnică subtilă și „curată” pentru a se scăpa de cei incomozi într-un timp relativ mai lung și nu chiar pe moment, care nu lăsa însă urme vizibile pe trupurile victimelor. Din păcate, niciodată până în prezent astfel de cazuri nu au fost verificate și cercetate de instituțiile abilitate ale statului pentru a putea fi dovedite. Din această optică, cazul Iulian Mugur Călinescu poate servi ca exemplu și ar putea deschide o lungă listă de victime decedate în astfel de condiții.

După 1990, Rodica Uncescu, decedată în urmă cu un an, a căutat să arate sacrificiul fiului ei. Abia în 2004, după mulți ani de încercări, ea a reuşit să vadă dosarul de la CNSAS întocmit pe numele fiului său. În 2006, Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă (CCCLRA) ce funcționa în cadrul Ministerului Justiției a refuzat să-i acorde lui Mugur Călinescu, post-mortem, calitatea de luptător împotriva regimului totalitar. Rodica Uncescu a atacat decizia CCCLRA în instanță, iar în 2007 Curtea de Apel Suceava i-a admis acțiunea și a recunoscut, în favoarea fiului reclamantei, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Împotriva acestei sentințe Ministerul Justiției a declarat recurs, însă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a respins. Ca urmare, în 2008, CCCLRA a fost obligată să recunoască și să-l declare pe Iulian Mugur Călinescu luptător anticomunist.

Demersul nostru dorește să contribuie la stabilirea împrejurărilor și a cauzelor reale care au determinat decesul lui Mugur Călinescu, pentru acest lucru fiind necesară deshumarea rămășițelor pământești ale acestuia. Pentru lămurirea tuturor aspectelor controversate ale cazului, definitorii vor fi rezultatele analizelor medicale și ancheta Parchetului Militar.

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare din Cluj, Aiud, Alba Iulia și Turda, alcătuit din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu și Horațiu Groza. Investigațiile se vor desfășura în prezenţa reprezentanţilor Parchetului Militar, care a fost sesizat de IICCMER în acest caz. Lucrările din teren se vor desfășura cu sprijinul Primăriei mun. Botoșani.

* Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0721 400 396 (arheolog Gheorghe Petrov, expert IICCMER).

Ilustrație: Fotografia elevului Iulian Mugur Călinescu.

                                                                        *  *  *  *  *

Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.