23
Sam, Noi
4 New Articles

Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 arta-pentru-viata-1În jur de 5500 de lei, atât s-au adunat în urma acțiunii caritabile organizate pentru actorul turdean Radu Botar. Banii provin din bilete vândute la spectacolul care s-a derulat joi seara, de la ora 18, din diferite donații sau sponsorizări, dar și la o licitație de obiecte de artă care a avut loc la finalul spectacolului.

Pe larg, în sala de spectacole a Teatrului Municipal Turda a fost produs evenimentul caritabil, în beneficiul actorului Radu Botar, spectacol intitulat „Artă pentru viață”. Organizatorii manifestării au fost Ovidiu Cosac, fost regizor tehnic al Teatrului Municipal Turda, Cornel Miron, actor, și jurnalistul Emil Hălăștuan, ajutați de alți prieteni cu care au colaborat pentru organizarea actului da caritate. Din punct de vedere financiar, totul s-a derulat prin Fundația ”Sfântul Daniel” Turda dar evenimentul a fost posibil și cu concursul primarului turdean, Tudor Ștefănie, a Consiliului Local și cu colaborarea cu Teatrul Municipal Turda, prin managerul acestei instituții, Narcisa Pintea.

arta-pentru-viata-2La spectacol au asistat personalități ale vieții politice și cultural din orașul de pe Arieș, prieteni și colaboratori ai actorului Radu Botar. Printre aceștia s-au numărat directorul general al Companiei de Apă Arieș, Cristian Matei, împreună cu soția, câțiva consilieri locali, printre care conservatorul Dorel Corpodean, Mariana Dobra (PP DD), Nicolae Roș cu soția, dar și turdeni de diferite vârste atrași de artiștii prezentați pe afișul de promovare a evenimentului.

arta-pentru-viata-3În debutul evenimentului, prezentatorul Costică Petruș a mulțumit în deschiderea manifestării tuturor celor care au ”pus umărul” la organizarea și promovarea spectacolului  caritabil, iar apoi a lecturat un mesaj emoționant transmis de Radu Botar celor prezenți: ”Când am plecat din Turda, orașul unde am cunoscut frumusețea profesiei, ceva din mine a rămas întotdeauna aici. De câteva ori am reușit să revin pe această scenă. Emoția a fost întotdeauna una specială și am ascuns-o întotdeauna într-o lacrimă discretă, ca să nu dau prilej de supoziții. Acum, însă, plâng cu tot sufletul și dragostea ce mă răscolește. Este și acesta un fel de a mulțumi pentru tot ceea ce faceți pentru mine, chiar dacă am lipsit 12 ani din acest spațiu al marilor începuturi pe care n-am cum să-l uit. Face parte din viața mea și dacă oarecum, cândva, cumva am supărat pe cineva… niciodată nu a fost cu intenție. Gestul dvs. mă copleșește și mă întărește deopotrivă, mă obligă să trăiesc pentru a vă spune tuturor laolaltă și în parte: ”Mulțumesc!” Promit să lupt, promit să înving!”, a mulțumit Radu Botar prin mesajul citit de Costică Petruș de la Radio Cluj, prezentatorul spectacolului.

Actorul trupei de la Turda, Ginuc Crișan, a rostit mai multe fabule și gaguri, pregătind publicul pentru umorul ardelenesc, al celorlalți comedianți de pe afiș. Momentele artistice din spectacol au fost alternate, ca gen, momentele de comedie cu care au fost responsabili actorii Claudiu Racz (cunoscut pentru personajul ”Rabă” din emisiunea de la TVR ”Știrile de sâmbăta asta”) și turdeanul Radu Țicudean (alias Feri Bácsi, din același show TV) au fost urmate de minunate evoluții ale copiilor de la Clubul de Dans ”Potaissa” Turda, condus de Diana și Ain Miron. Ambele genuri au fost aplaudate îndelung de spectatorii care au gustat calitatea actului artistic, chiar dacă, pe alocuri gumele deocheate au fost cele care au făcut, cel mai mult, deliciul celor prezenți. Trebuie spus că și amfitrionul evenimentului, Costică Petruș, a pigmentat show-ul cu glume și bancuri pe care le-a citit celor din sală, întrucât, cum mărturisea chiar el, memoria îl mai înșeală dar scrisul, nu!

arta-pentru-viata-4Finalul a aparținut celor de la Aminda&Hazard, o trupă format de turdeni care este foarte apreciată nu numai în municipiul nostru ci și în alte orașe mai mari, cum ar fi Cluj-Napoca.

În foaier, la ieșirea spectatorilor a avut loc o licitație, doritorii putând achiziționa lucrări în creion, acuarelă, pastel sau ulei pe pânză purtând semnătura câtorva dintre cei mai apreciați artiști plastici din Turda, printre care Gavril Nechifor, Marta Deleanu, Cornel Vana, dar și fotografii realizate de Ovidiu Cosac.

arta-pentru-viata-5Bilanțul contabil al acțiunii arată cam așa: 196 de bilete totalizând 2 940 lei; donații 647 lei; bani obținuți în urma licitației, 680 lei; cheltuieli cu transportul trupei Aminda & Hazard și a actorului Claudiu Racz – 240 lei. Rezultă o sumă totală strânsă în urma spectacolului de 4 027 lei cărora li se adaugă cu titlu de sponsorizare 600 de lei de la Compania de Apă ”Arieș, 600 de lei de la SC Turda Salina Durgău SA și 300 de lei de la SC Domeniul Public Turda SA, astfel că, totalul final rezultat este de peste 5500 de lei.

Radu Botar, diagnosticat recent cu o formă de cancer în fază incipientă, are nevoie de ajutorul nostru pentru a putea achita costul tratamentului, unul foarte ridicat. Trebuie să mai spunem că, la dispoziția celor care doresc să contribuie cu sume de bani pentru tratamentul actorului turdean Radu Botar sunt puse următoarele conturi:

RO74BTRLRONCRT0258193701 – lei,

RO24BTRLEURCRT0258193701 – euro.

arta-pentru-viata-6Acțiunea de la Turda se desfășoară în paralel cu cele ale teatrelor din Satu Mare, Târgu Jiu şi Petroşani, pe scena cărora Radu Botar a jucat sau are spectacole.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh