Cornel Vana, artist plastic și poet: ” Încerc să pun sfinţii printre oameni şi oamenii printre sfinţi”

 Profitând de  existența expoziției artistului turdean Cornel Vana la Muzeul de Istorie Turda, am realizat un dialog cu apreciatul pictor și poet, chiar printre lucrările sale, încercând să descifrăm universul artistic al celui care a răsărit la Cacova Ierii dar a strălucit la Turda.

Reporter: Aş vrea să purtăm un dialog cu domnul Cornel Vana referitor la genul de pictură pe care îl practică, la exponatele de aici. Din păcate ne aflăm aproape de închiderea expoziţiei, dar tocmai de aceea, acest dialog se va constitui, probabil, într-un document-mărturie a acestei expoziţii în aşteptarea uneia noi.

Cornel Vana:  Eu doresc să vă mulţumesc că m-aţi vizitat, ca întotdeauna, și că sunteţi nişte admiratori ai creaţiei mele. Îmi place să spun nu Muzeul de Istorie, ci Palatul Princiar. Sună mai bine şi cred că dă o notă aparte şi lucrărilor mele care poartă o patină a vremurilor trecute, a picturii europene sau cea, nu mai puţin valoroasă, a compatriotului nostru, pictorul Corneliu Baba. De ce spun asta?.. Pentru că, vedeţi bine, în unele dintre ele regăsim amprenta clar-obscurului, amprenta figurativului, sigur, un figurativ care încearcă să fie mai modernist.

R.: Haideţi să începem cu o anumită lucrare, să ne vorbiţi mai mult despre fiecare dintre ele dacă se poate.

C.V.: Îmi place să o văd de multe ori şi am o emoţie încă, deşi lucrarea este făcută în 2002, această poartă pe care am intitulat-o ”Ochii bunicilor”.  Evident, când am pictat-o m-a dus cu gândul la bunicii mei de la ţară, culmea este un subiect din Turda, este chiar la piaţă, la intrarea de la piaţă, în partea dreaptă unde se urcă la casele bisericii greco-catolice.

Expoziţia de faţă are o paletă mult mai largă, deci n-am un singur subiect, dimpotrivă, am mai multe subiecte care mă fascinează începând de la natura statică, peisaj, compoziţie cu personaje şi, tocmai de aceea, am vrut să fac expoziţie în acest cadru absolut superb pentru că şi subiectele se pretează spaţiului.

R.: Şi spaţiul generos a permis o expoziţie generalistă asupra creaţiei  Cornel Vana, de aceea este plină de tot felul de subiecte de la grafică la ulei pe pânză, de la peisaj la portret, de la vară la iarnă etc.

C.V.: Exact, mi-am propus şi aşa o scenă, să vin cu schiţe a la minut, în anumite localuri, în anumite medii culturale, mi-am luat un subiect şi pur şi simplu am zis că ar da bine în această expoziţie să fie şi gen atelier.

Următorul tablou redă o lucrare care-mi place în general să o pictez, sunt peisajele de iarnă,  avem un peisaj de iarnă inspirat din zona Aitonului, dar în acest peisaj mi-am permis să îmi aduc bisericuţa mea din Cacova, bisericuţa de unde am simţit şi simt că îmi vine mie ocrotirea şi am transplantat-o în acest spaţiu absolut mirific  de iarnă. Un alt subiect drag mie sunt câmpurile cu flori. După cum vedeţi în expoziţia de faţă am două, suprafeţe destul de mari, de un metru pe 60 cm şi pur şi simplu mi-am propus un subiect la îndemâna oricui şi prin care am vrut să arăt, de fapt, cât de fascinantă poate să fie natura prin pur şi simplu 3-4 flori de câmp.

R.: Sunt adevărate ferestre spre natură, te aruncă direct în aerul curat.

C.V.: Exact. Culmea este că am făcut zeci de asemenea subiecte, compoziţii, și n-am reuşit niciodată să mă repet. Întotdeauna găseşti alte şi alte subiecte.

R.: De obicei observi o anumită bucată dintr-un câmp sau pictezi un cadru iar apoi florile din imaginaţie?

C.V.: Sigur că  îmi aleg exact subiectul pe care vreau să-l pictez dar pictez şi floarea din spatele meu, ca să mă exprim exact ca şi impresioniştii, în compoziţiile ”din spatele lor” ei mai introduceau şi copacul din spatele lor, dar în natură nu totul este sau poate fi perfect, dar simţi nevoia să mai compui ceva în spaţiul respectiv.

Revenind la natură, evident că florile, care sunt subiect aproape pentru fiecare plastician, cred că nu există pictor care să nu fi pictat flori, le-am pus în zeci de ipostaze, în zeci de feluri. Uneori le-am pus într-un vas de lut, alteori chiar cum au crescut în mediul lor natural, alteori, cum este lucrarea de acolo, suspendate pe o fereastră, amintind de fereastra bunicilor. La noi la ţară se adunau aceste flori, se numeau flori de leac, se legau într-un buchet, se atârnau, deasupra, la fereastră, pentru a primi lumină, căldură, apoi se uscau şi iarna se făceau ceaiurile. Şi tare-mi plăceau când le vedeam la geam atârnate, deşi nu-mi puteam explica de ce florile stau cu capul în jos, ar trebui să stea cu inflorescenţa în sus.

R.: Probabil ca să rămână drepte şi să aibă şi un aspect frumos.

C.V.: În mod sigur se gândeau şi la împodobire pentru că buchetul era frumos aranjat şi în general erau buchetele cu chimen, dar şi sunătoare, cea care se foloseşte pentru bolile de ficat.

R.: Cunoscându-te de mai mulţi ani, pot să afirm că ai o aplecare spre latura romantică a fiinţei umane, probabil şi de aceea îndrăgeşti atât de mult florile, toate picturile tale sunt cu culori vii, frumoase, mai puţin cum au alţi pictori un sumbru care şi acela este frumos, dar vorbeşte despre un alt gen de trăire sufletească.

C.V.: Da, în general am momente de romantism, sunt momente şi mai materiale, cum e în cazul compoziţiei cu instrumente, cu instrumentişti, unde chiar am ţinut să reproduc materialitatea instrumentului.

Revenind la natură, mi-am permis şi multe peisaje, unele realizate în tabere de creaţie, subiectul cu vitele de exemplu este creat în tabăra de creaţie de la Râşca. Taberele de creaţie de cele mai multe ori te farmecă şi îţi dau un imbold în plus pentru că sunt mulţi artişti, de multe ori se naşte şi o concurenţă benefică, neexpusă, dar se regăseşte şi între artişti.

R.: Îţi ies foarte bine animalele, văd că îţi plac foarte mult, le-ai şi studiat, acest peisaj bucolic pare o reîntoarcere a ciurdei la lăsarea serii.

C.V.: Exact asta mi-am propus, şi de fapt sunt trăiri proprii ale vieţii mele de la ţară.

M-am născut într-un sat de pe Valea Arieşului care se numeşte Cacova Ierii, de care am rămas foarte legat. Pe vremea aceea erau foarte mulţi gospodari, din păcate satul este în declin accelerat, dar în imaginaţia mea mai există acele ciurde de vite care se întorceau seara de la păşune.

Vedeţi unele peisaje din tabăra de la Râşca, în care, din punctul meu de vedere, poți atinge de pe munte cerul cu mâna. Sigur că în toate am intervenit cu partea creativă, am forţat puţin treptele acelea, dar cred că nu este rău şi cred că am surprins imaginea transilvăneană.

Un alt subiect de care mai nou sunt fascinat şi încerc să îl dezvolt sunt compoziţiile în care vreau să îmbin pictura de şevalet cu pictura bisericească, pictura bizantină, adică să încerc să pun sfinţii printre oameni şi oamenii printre sfinţi. Unii spun că am reuşit, alţii spun că încă se mai poate, dar cert este că subiectul mă fascinează şi mă provoacă mereu.

R.: Alţii spun că în acest gen de tablou pe care îl compui, pictorul Cornel Vana amestecă, atinge cumva sacrul şi profanul. Aşa a spus un critic de artă despre tine la vernisajul unei expoziții de la Târgu-Mureş, la care am fost prezent și eu…

C.V.: Tabloul de jos este inspirat din ”La Tanacu”, dacă îţi aminteşti era o poveste cu fata aceea în preajma unor călugări, s-a făcut filmul ”După dealuri”, al lui Mungiu. Subiectul acesta m-a atins şi pe mine şi chiar am încercat să-l interpretez în felul meu. Cealaltă compoziţie este tot aşa, cu bisericuţa din Cacova Ierii, unde mă regăsesc eu ca tânăr, pe urmă un autoportret ca om mai în vârstă, sigur că şi aici interpretările mele, cu trăirile pe care le aveam şi atunci, trăirile pe care le am acum…

R.:. Este interesantă această metodă a pictorului de a se pune pe el însuşi în anumite cadre-tablou, asemenea lui Alfred Hitchcock, regizor american care apărea în anumite cadre, foarte scurt, în creaţiilor sale, semnând parcă, astfel, realizarea sa cinematografică.

C.V.: S-a practicat asta în pictură înaintea lui Hitchcock, dar şi în cinematografie, nu-mi amintesc exact, un regizor german, dar în pictură, pictorii manierişti făceau asta, dar chiar şi în Renaştere, de multe ori pictorul apărea într-un cadru mai îndepărtat, în mulţime, el este, cel care înregistra, de fapt în scenă, era observatorul fin al mulţimii şi exact în scopul acesta vrei să participi activ în scena ta proprie.

Cred că am atins toate laturile expoziţiei, am desenat şi câteva lucrări de grafică, unele reprezentând secvenţe din Turda, unele, după cum am spus, amici, prieteni, altele un exerciţiu plastic.

R.: Să vorbim puţin şi despre proiectele tale de viitor.

C.V.: Ar trebui să fac o expoziţie din timpul anilor, expoziţii pe care le-am avut, unele la Cluj, unele la Târgu-Mureş, altele la Bucureşti. Până atunci, următoarea mea participare va fi la o expoziție care va avea vernisajul în 20 mai, în Turcia, fiind invitat de Primăria din Târgu-Mureş, cu trei artişti din Târgu-Mureş. Acolo voi fi prezent cu 24 de lucrări şi, pe urmă, în luna iunie, o să am una la Muzeul Bruckenthal, la Sibiu, şi încheiem, ca şi anul trecut cu Sinaia, unde a fost foarte bine primit şi anul acesta, sunt invitat să fac din nou expoziţie la Cazinoul din Sinaia.

R.: Nu-mi rămâne decât să te felicit pentru toate aceste creaţii, pentru expoziţia în sine şi abia aştept să te vedem din nou la Turda cu o expoziţie, probabil, de şi mai mare anvergură, dacă am găsi un spaţiu mai generos, deşi nu cred că la ora asta există la Turda un spaţiu mai generos decât această frumoasă sală, plină de istorie.

C.V.: Și eu cred că este cel mai frumos spaţiu. Mulțumesc pentru aprecieri!