24
Ma, Noi
61 New Articles

banner electoral PNL

 

Cultură
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 

Thumbnail imageCornel Vana este pictorul turdean cel mai prezent pe simezele galeriilor de artă din întreaga țară, cel puțin în ultimul an și jumătate. Dacă la Galeria de Artă din Turda a ajuns să fie aproape interzis, spre rușinea celor care se ocupă de destinele acesteia, Cornel Vana și-a expus creațiile mai vechi sau mai noi în


galerii de artă, majoritatea sub egida unor filiale ale Uniunii Artiștilor Plastici, la Cluj-Napoca, Baia Mare, Alba Iulia, București și Sinaia. Iată, chiar în aceste zile, lucrările lui Cornel Vana sunt expuse în patru galerii de Thumbnail imageartă: Sinaia, Sighișoara, Târgu Mureș și Budapesta. Asta în timp ce la Turda, chiar având aprobarea Comisiei nr. 4 de cultură a Consiliului Local pentru a expune la Galeria municipală de Artă, lui Cornel Vana, cei responsabili de gestionarea activității de acolo, nu-i găsesc loc în calendarul expozițional. Poate și de aceea pentru că în calendar au loc doar sfinții, iar Cornel Vana nu este așa nici măcar în picturile sale.

Tocmai cunoscând succesul artistului turdean, am dorit să mă conving cu propriile mele simțuri de felul în care el este primit, perceput și admirat pe meleaguri care nu reprezintă ”acasă” pentru Cornel Vana. Am plecat, împreună cu alți doi turdeni care au dorit să Thumbnail imageparticipe la acest vernisaj la circa 80 de km de casă iar la locul desfășurării vernisajului, Casa Radio din Tg. Mureș, am fost primiți, cu brațele deschise, de Cornel al nostru, care părea în largul său, primindu-și invitații, oameni de artă și de cultură, în general, din Târgu Mureș și nu numai. Spun nu numai, pentru că, unul dintre invitați a venit de la 1200 de km, precizându-i artistului că a făcut tot acel drum doar pentru a fi prezent la vernisajul expoziției sale de la Târgu Mureș. O expoziție găzduită de Galeria de Artă de la sediul Radio România Târgu Mureș, un spațiu nu foarte generos dar cald și neprotocolar, unde Cornel Vana participă cu un număr de 20 de lucrări şi care vor lua apoi drumul Vienei, către o nouă prezentare. Expoziţia este derulată în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional – Mureş.

Thumbnail imageSurpriza a fost că invitații au fost rugați să ia loc în Studioul 3 al Radio Târgu Mureș, unde, pentru mai bine de o oră, vernisarea expoziției pictorului și poetului turdean a fost înregistrată pentru a fi difuzată în emisiunea de cultură al cărei realizator și amfitrion a fost Valentin Marica, senior-editor Radio Tg. Mureş. După ce i-a întrebat pe mai mulți oameni de cultură prezenți, printre care profesoara Cristina Petria, profesorul Vasile Mureșan sau pictorul  Ilarie Opriș, membru fondator al Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, Valentin Marica l-a întrebat și pe artistul Cornel Vana. Thumbnail imageTurdeanul a răspuns simplu: ”Parafrazându-l pe Steinhardt, și eu zic: ”dăruiește și vei dobândi!”. Cred că acesta este definiția, în două cuvinte, a vernisajului”, a spus Cornel Vana, cel căruia mulți dintre cei prezenți spuneau Corneliu, mai ales după ce unul dintre criticii de artă prezenți a făcut o legătură între pictorul Cornel Vana și Corneliu Baba, conexiune pe care o poți vedea dacă privești lucrarea ”Autoportret cu personaje”, a marelui pictor român, și ”Scenă cu fețe bisericești”, de pildă, a turdeanului nostru.

Thumbnail imageValentin Marica a spus, referitor la picturile pe care cei prezenți le-au putut admira: ”Vernisajul este doar o cheie Sol. Vom purta imaginile, ne vom bucura de nuanțe de interpretare, pe care le vom găsi, desigur, într-un traseu destul de lung de lectură plastică. Ne vom întreba cât sacru, cât profan, în lucrările artistului Cornel Vana. Lucrările acelea care suprapun planuri… aparent, este atâta discreție în imaginea plastică, dar dincolo de firul de discreție aparentă, găsim atâta profunzime, atâta zbatere interioară a eu-lui”, a spus Marica, opinând, înainte de a da cuvântul celorlalți participanți că ”pictura artistului Cornel Vana este profundă și devine act de cultură”.

Au vorbit apoi cu plăcere și întotdeauna admirativ, pe alocuri cu tonalități de superlativ, la adresa pictorului vernisat pe meleaguri târgmureșene, Nicolae Băciuţ, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional – Mureş și Marius Tiţa, critic de artă, unul dintre principalii promotori ai picturii lui Cornel Vana.

Thumbnail imagePrimul a spus, după ce le-a explicat tuturor câtă încredere are în viitorul pictorului turdean, cât succes a avut numărul revistei ”vatra veche” care a fost ilustrată cu lucrările lui Cornel și ce înseamnă povestea pictorului turdean, pentru că el, în opinia scriitorului mureșean, nu are numai o creație, o carieră ci are o poveste: ”Artistul din această seară vine dintr-o poveste. Și trebuie să recunosc că pe mine, înainte de a-i cunoaște lucrările, înainte de a-i cunoaște poezia, m-a cucerit povestea. O poveste care m-a făcut să mă gândesc la resorturile intime ale declanșării actului de creație. (…) În devenirea lui profesionale, Cornel Vana a avut un accident de fabrică, uzinal, cu o perspectivă dramatică: să rămână fără brațul drept. La această dramă existențială, Cornel vana a răspuns prin creație. Nu că ar fi vrut, ci pentru că i s-a arătat lui ”demonul”, că are o misiune de îndeplinit”, a rostit scriitorul Nicolae Băciuț care, după ce a dat exemplul vorbelor lui Nechita Stănescu a precizat, referitor la Cornel Vana că, asemenea poetului, ”a început să picteze cu sine însuși”.

La rândul său, criticul de artă, Marius Tiţa, a dat glas părerii sale despre creația lui Cornel Vana. ”Am citit pictura sa, nu ușor, dar cu mare plăcere: o trudă fantastică dar plină de satisfacții pentru descoperirea fiecărei semnificații pe care Cornel o pune pe pânză. Și nu este puțin lucru. De ce? Pentru că artistul nostru se dăruiește total, este de o generozitate fantastică în creația lui. Dacă vreți, strict tehnic la un moment dat, multe alte imagini, poate chiar și un film se poate face pornind de la etosul unei picturi a lui Cornel Vana”, a apreciat Marius Tița.

Un alt moment emoționant a fost cel în care poeta Iulia Poațiu i-a dedicat mai multe poeme lui Cornel Vana, după ce a făcut precizarea: ”Am venit cu tot dragul aici, pentru maestrul Cornel Vana, datorită căruia mi-am publicat primul volum de poezie”.

Bineînțeles că totul s-a terminat la un pahar de vin și o prăjitură dar și cu poze pe care artistul și le-a făcut cu admiratorii săi. Nu în ultimul rând, trebuie să precizăm că Nicolae Băciuț, șeful culturii mureșene, l-a invitat pe artistul turdean să expună într-un spațiu mai larg, mai generos, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, în cadrul unei Galerii de Artă care se va inaugura cu o expoziție de icoane în Postul Paștelui, iar care  apoi va aștepta, cuminte, lucrările pictorului turdean.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh