Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, entitate de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, găzduiește, în calitate de instituție parteneră, expoziția „Dincolo de datorie: O expoziție a diplomaților recunoscuți ca Drepți între popoare”.
Vernisajul va avea loc joi, 1 martie 2018, la ora 14.00, în prezența reprezentanților instituțiilor organizatoare iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 1 - 15 martie 2018, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, situată pe Calea Dorobanților, nr. 104, Cluj-Napoca.
Organizat de Ambasada Israelului în România și Ministerul Afacerilor Externe, evenimentul este prilejuit de aniversarea, în acest an, a 70 de ani de relaţii diplomatice între România şi Statul Israel. Tema expoziției este prezentarea diplomaților care au primit titlul de „Drept între popoare”, distincție acordată, în numele poporului evreu, de Institutul Yad Vashem, unor eroi ne-evrei, în viață sau post mortem, ca semn de recunoştinţă pentru meritul lor de a fi salvat oameni condamnaţi la moarte din pricina ascendenţei lor iudaice. Printre cei 36 de diplomați care au primit această recunoaștere se numără și românii Constantin Karadja și Florian Manoliu.
Biroul de presă
26 februarie 2018
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.