Cultură
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

                         Aventura actorilor turdeni în Franța a început miercuri 24 mai când s-a jucat spectacolul Trix Show într-un loc deosebit numit Théâtre de Verdure du Jardin Vert în Angoulême. În 25 mai echipa teatrului a desfășurat un atelier de teatru pentru elevii a două școli din oraș urmat apoi de discuții la masa rotundă la sediul Comité des jumelages Angoulême.

                        La activitățile desfășurate de teatru au participat: Ioana Drăgan-director Direcția Generală a Reprezentanțelor în Străinătate-ICR, Doina Marian- director Institutul Cultural Român din Paris, Cezar Preda- director adjunct Institutul Cultural Român din Paris dar și Gérard Lefèvre-adjoint au maire-Culture, soutien aux acteurs associatifs culturels, Christine Granet- présidente du Comité des Jumelages Angoulême - Villes Etrangères. 

                        „Teatrul Național din Turda continuă eforturile de a arăta lumii valoarea culturală-artistică a comunității turdene. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această deplasare, în special Institutului Cultural Român pentru implicare” a spus actorul  Cătălin Grigoraș, manager Teatrul Național Aureliu Manea Turda. Trix Show regia Mihai Gruia Sandu, care a avut premiera în 2018, este unul dintre cele mai îndrăgite spectacole, jucat cu mare succes în România în peste 20 de orașe, în festivaluri și turnee.