Statuetele de bronz din epoca romană, aflate în colecţiile Muzeului de Istorie Turda vor fi expuse la Muzeul Naţional al Chinei din Beijing, în cadrul expoziţiei-eveniment „Comorile României”.
Vernisajul expoziţiei-eveniment „Comorile României” va avea loc astăzi, 28 ianuarie 2016, în aripa de vest a Muzeului Naţional al Chinei din Beijing, începând cu ora 16:00, şi va fi precedat de o conferinţă de presă care va avea loc la ora 14.30. Ambele evenimente de anvergură vor avea loc în prezenţa înalţilor demnitari chinezi şi români, a reprezentanţilor celor două Ministere ale Culturii, a reprezentanţilor Ambasadei României la Beijing şi a Comisarilor Generali ai proiectului - domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Directorul General al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), şi doamna Ruxandra Ileana Theodorescu, Director General al Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR).
Expoziţia intitulată generic „Comorile României” reprezintă primul eveniment de acest gen şi de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică şi medievală, precum şi de artă medievală românească, organizat în China, în ultimii 66 de ani. Aceasta constituie un proiect major în cadrul Programului de cooperare culturală dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Chineze pe anii 2013-2016, semnat la Bucureşti, pe 25 noiembrie 2013.
În cadrul expoziţiei care acoperă cronologic circa treizeci de milenii de evoluţie umană şi civilizaţie în spaţiul românesc - din paleoliticul superior şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea , vor putea fi admirate creaţii excepţionale ale marilor civilizaţii neolitice, din epoca bronzului şi a fierului, geto-dacice şi romane, care au premers apariţia românilor pe scena istoriei, precum şi ale culturii medievale şi pre-moderne româneşti, multe dintre ele unice nu numai în România, dar şi în Europa sau în lume, constituind adevărate comori ale creaţiei umane universale.
De asemenea, vor figura în expunere şi obiecte de patrimoniu ce reflectă atât bogăţia culturală a tuturor regiunilor istorice româneşti, cât şi moştenirea culturală a minorităţilor etnice care vieţuiesc, de multe secole, alături de români (maghiari şi germani).
La materializarea acestui eveniment de seamă al muzeografiei româneşti au participat şi alte 29 de muzee, dintre cele mai importante din România, printre colaboratori numărându-se şi Muzeul de Istorie Turda.
Muzeul Naţional al Chinei înregistrează anual 7,5 milioane de turişti, iar zilnic este vizitat de 20.000 - 30.000 de persoane. Este al doilea muzeu din lume ca număr de vizitatori, după Muzeul Luvru din Paris. Muzeul Naţional al Chinei, cu o suprafaţă de 200.000 m2, deţine în colecţiile sale 1.300.000 de piese.
Expoziţia este deschisă la Muzeul Naţional al Chinei din Beijing până la finalul lunii martie 2016, urmând a fi itinerată ulterior şi la Muzeul Provinciei Sichuan din Chengdu.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.