Despre opera pictorului turdean Cornel Vana, pe larg, în prestigioasa publicație de cultură ”Vatra Veche”

Iată că tenacitatea și seriozitatea este răsplătită în orice domeniu. Dovada vie este pictorul turdean Cornel Vana, cel care, probabil, nu numai că vinde cele mai multe tablouri dintre  artiștii turdeni dar opera sa, fie că este vorba de pictură sau poezie, este tot mai apreciată de specialiști, de oameni de cultură în general.

Dintre toți, el a avut cel mai mult curajul să depășească granițele orașului și chiar a județului expunând regulat în importante galerii ale Uniunii Artiștilor Plastici din capitale de județ mai ales, iar anul 2013 va debuta pentru Cornel cu lucrările sale pe simezele Casei Regale, într-o celebră galerie din capitală. Lucrările sale au fost văzute și apreciate de mulți oameni, chiar de specialitate și iată că în numărul 12 al prestigioasei reviste culturale  ”Vatra veche” (Lunar de cultură * Serie veche nouă* Anul IV, nr. 12(48), decembrie 2012), i s-au dedicate coperta și nu mai puțin de patru pagini iar întregul număr este ilustrat cu lucrările lui Cornel Vana. Opera sa, picturile și poezia sunt prezentate pe larg în paginile valoroasei publicații care se prezintă în caseta tehnică astfel: ”Lunar de cultură editat de Asociaţia „Nicolae Băciuţ” pentru descoperirea, susţinerea si promovarea valorilor cultural – artistice si profesionale președinte Sergiu Paul Băciuț.

Pentru că nu putem noi critica lucrările lui Cornel Vana, consemnăm doar aprecierea de care se bucură care emană inclusiv din paginile revistei ”Vatra veche”, lăsându-i pe specialiști să se pronunțe. Despre Cornel Vana au scris: prof. dr. Livia Drǎgoi,

prof. dr. Mircea Țoca, prof. dr. Negoițǎ Lǎptoiu, Teohar Mihadaș, prof. dr. Ovidiu Pecican, prof. dr. Dan Marius Drǎgan, Horia Muntenuș, Adrian Țion, Vasile Radu, Ilie Cǎlian și alții. De pildă, într-unul din materialele dedicate lui Cornel Vana în paginile revistei ”Vatra veche”, se consemnează: ”Prof. Dr. Negoiţă Lăptoiu spunea: ,,Cornel Vana își alege obstinat subiecte din tensionatul freamăt al umanităţii, dezvăluind aspecte înscrise pe traiectoria unei tumultuoase descătușări de stări și energii.(...) Un spirit interogativ animă insistent chipurile care se cantonează cel mai adesea în ciudate crispări și grimase. (...) În vâltoarea acestor zbateri încărcate de spaime și disperări se inserează pe alocuri și momente de duioșie, de intervenţie consolatoare și tandreţe. Apar lumini și gesturi izbăvitoare dovadă că umanitǎții nu-i este suprimat accesul la speranţă și izbândă! Dar ceea ce particularizează pictura lui Cornel Vana în contextul actualităţii este acea impresie de naturaleţe și dezinvoltură a gestului care conferă demersului creativ aspect de ritualică descătușare.”

Ovidiu Pecican, în articolul intitulat ”Pânze și versuri”, publicat în paginile revistei, scrie: ”Între Marin Sorescu (Descantoteca) și Ion Minulescu, cu frăgezimi senzuale și o anume direcție prin care înfrânge convenţionalul, Cornel Vana se desprinde din când în când de pânzele pe care le însuflețește cu fantasme, amintiri, copii după natură și multă imaginaţie poetică, pentru a pune în cuvinte filonul plurivalent care îl traversează. Ai spune că la asemenea traiectorie e necesar mai mult decât o singură viaţă de om pentru a da reliefuri depline vocaţiei. Ca și cum atâta nu ar fi însă de ajuns, poemele lui Cornel Vana mărturisesc și un travaliu intelectual împărțit între Biblie și universul laic al lecturilor modern”.

O pagină din cadrul revistei este dedicată poeziilor lui Cornel Vana din cadrul celui mai recent volum al său intitulat Și tu locuiești în rana mea”. Iată una dintre ele, Despre Ea”:

Umbre, doar umbre,

și câte iluzii, sub tăvălugul de vise

Ascult.

Fără dragoste

Focuri ce pâlpâie pe spinări de

salamandre în ruguri otrăvite.

Cum organistul păcii, Iuda.

Ultimul negustor de conștiinţă.

Urcam scările amurgite.

Ori, cum invalidul de război,

contemplând în treacăt fata cu

milionul de pistrui.

„Neodihnit sufletul care pierde calea”

Așa murmur...

trăgând prin zbateri poezia, ca îngerii,

dacă există.”

Cornel Vana și-a transpus în versuri, cu modestie, și cugetări asupra condiţiei sale de artist: „Eu nu sunt pictor,/ sunt doar ucenic./ Pictura... este iubita mea!/ Si n-am să o trădez,/ cu Viţelul de Aur,/ sau cu duhoare bârlogurilor de vulpi.// Sunt prieten cu vânzătorul de fluier,/ cel cu iz de fructe și sângele istovit”(Poem).

Sincere felicitări lui Cornel Vana, putere de muncă și izbândă în lumea grea a artiștilor, este ceea ce îi dorim. De altfel, de aceleași succese ne-am bucura să aibă parte cât mai mulți dintre pictorii sau artiștii din felurite domenii ale artei turdeni, din păcate, în orașul de pe Arieș orgoliile sunt mari, adesea mai mari decât valoarea, iar neînțelegerile dintre diferitele asociații ale artiștilor poartă războaie nebănuit de josnice și de perfide într-o lume de care Cornel Vana s-a dezbărat. Exemplul său fiind unul de succes, îl recomandăm și altora.

Dar asupra situației reale din domeniul artei turdene o să ne aplecăm cu altă ocazie pentru a lămuri, odată pentru totdeauna, de ce la Turda arta este oropsită iar artiștii marginalizați și ostracizați inclusiv prin surdele războaie dintre ei.

(Numărul 12 din 2012 al publicației ”Vatra veche”, care a stat la baza acestui material, poate fi lecturat online la adresa http://cititordeproza.ning.com/forum/topics/revista-vatra-veche-12-2012).