WASHINGTON, Woodrow Wilson Center - Aung San Suu Kyi este laureata Premiului Ion Ratiu pentru Democratie 2012, a anuntat astazi Jane Harman, presedinte si director al Wilson Center. Premiul va fi acordat in cadrul unui simpozion de doua zile organizat impreuna cu Wilson Center’s Global Women’s Leadership Initiative care va avea loc la Yangon in perioada 15-16 ianuarie 2013.
“Dedicatia pentru cauza democratiei si poporul birmanez face din Aung San Suu Kyi laureata perfecta a Premiului Ion Ratiu pentru Democratie din acest an, considera Jane Harman. Daw Suu este o personalitate mondiala care a demonstrat ca blandetea si metodele nonviolente sunt cele mai puternice arme impotriva opresiunii.”
Aflata in fruntea miscarii pentru democratie din Birmania, Suu Kyi conduce acum, dupa 15 ani de arest la domiciliu ca prizonier al fortelor guvernamentale birmaneze, Liga Nationala pentru Democratie. Laureata a premiului Nobel pentru Pace si detinatoare a Medaliei de Aur a Congresului Statelor Unite, Suu Kyi va primi premiul Ion Ratiu pentru Democratie in cadrul simpozionului ”Women Leading Democracy Building in Myanmar: Shaping Global and Local Strategies” care va avea loc in ianuarie in Yangon, Myanmar. Este pentru prima data cand premiul este acordat in tara de origine a laureatului, in cadrul unui eveniment care promoveaza cauza pentru care acesta a luptat, in mijlocul celor ale caror drepturi le-a aparat.
Premiul Ion Ratiu pentru Democratie aduce vizibilitate si recunoastere internationala ideilor si realizarilor activistilor pentru democratie din intreaga lume. Premiul reprezinta atasamentul profund pentru democratie al lui Ion Ratiu, prin contributiile sale ca politician roman si prin interesul manifestat de acesta pentru schimbarile democratice din intreaga lume. Ion Ratiu (1917–2000) a fost un constant si acerb opozant al lui Nicolae Ceausescu. Ca presedinte al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi, vocea lui s-a ridicat de nenumarate ori impotriva abuzurilor puterii comuniste din Romania. Premiul este oferit prin contributia generoasa a Ratiu Family Charitable Foundation (Londra) in parteneriat cu Centrul Ratiu pentru Democratie.
Reteaua Global Women’s Leadership Initiative’s (GWLI) este o platforma a Council of Women World Leaders, localizat la Woodrow Wilson International Center din noiembrie 2011, si a Women in Public Service, proiect lansat de Secretarul de stat Hilary Clinton in parteneriat cu colegiile istorice pentru femei Seven Sisters, mutat la Woodrow Wilson Center in iunie 2012. GWLI este o platforma unica ce promoveaza schimbarea, conectand lideri actuali si tineri, avansand idealul participarii a 50% dintre femei la functii publice in intreaga lume, sustinand politicile incluzive si aducand in prim plan noi cercetari.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.