Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii în parteneriat cu Clubul Rotary Câmpia Turzii derulează începând din acest an proiectul FERESTRE ŞI OGLINZI. Organizate de 2 ori pe lună, atelierele creative debutează marţi, 6 februarie 2018 şi vor avea loc la Restaurantul Gossner începând cu orele 18. Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor materialele necesare şi vă îmbie la un mod de relaxare prin intermediul artei. Actul artistic, în toate formele sale, nu e doar frumos și relaxant, dar și un instrument de vindecare a minții și chiar a trupului. Sufletul uman își dezvăluie emoțiile, trăirile și durerile mult mai ușor prin imagini, joc, culoare, muzică și dans decât prin cuvinte.

Scopul proiectului este de a crea un grup de iubitori artă format din membrii ai comunităţii din Câmpia Turzii care doresc să se exprime şi să comunice nonformal, chiar să “evadeze”din cotidian . Arta ne ajută să depăşim nivelul aparenţelor, ne îmbogăţeşte şi ne împrospătează registrul perceptiv, ne revelează ceea ce este esenţial, exemplar sau expresiv în lume şi viaţă, având, tocmai de aceea, un rol important în dezvoltarea personală.

Obiectivele proiectului sunt:

- apropierea membrilor comunităţii de artă prin metode de educaţie nonformală, arătându-le participanţilor că există o legatură între artă şi preocupările lor cotidiene;

 - participanţii vor interacţiona cu alte persoane, îşi vor dezvolta abilităţile de comunicare şi vor găsi noi oportunităţti pentru dezvoltarea personală;

- punerea în evidență a caracterul activ al psihicului uman ce se manifestă în cazul creației și receptării artistice printr-o căutare continuă, printr-o nevoie de cunoaştere şi diversificare afectivă. Interesul pentru artă parcurge calea de la curiozitate, la nevoia de frumos.

Atelierele vor avea loc bilunar, la date care vor fi anunţate anterior, dar, de regulă, în prima şi a treia zi de Marţi din lună, la Restaurantul Gossner Câmpia Turzii, Strada Gării nr. 5 şi intrarea va fi liberă.

În luna decembrie se va organiza o expoziţie cu lucrările realizate.

 

Informatii suplimentare:

Iuliana Dana Pop- Presedintele Asociatiei Artistilor plastici C. Turzii. Tel.: 0741.33.08.03

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh