Sâmbăta aceasta, 24 martie ora 19.00, vă invităm la teatru la un spectacol despre logica, sensul și adevărul unor fapte. „În căutarea sensului pierdut” pe un text de Ion Băieșu, în regia lui Muriel Manea-Iakab.

         Originalitatea lui Ion Băieșu pune patetism și inteligență în exprimarea grotescului banalității. Punctul de observație este limbajul. Personajele lui vorbesc mult, fără să comunice ceva, astfel apare absurdul, acesta fiind sursa comicului.

      Spectacolul este în regia lui Muriel Manea-Iakab, fiica celui care a dat nume acestui teatru, Aureliu Manea. Aceasta a moștenit talentul tatălui său, continuând să pună în scenă piese din cele mai diverse, încântând publicul pasionat de teatru.

       „Fecioara – un personaj complex, ermetic, prins ca într-o cutie. Mi-a fost destul de greu să „deschid” acest personaj. Când credeam eu că l-am descoperit, am constatat că e un mănunchi de personalități prinse laolaltă. Nu seamănă deloc cu mine, eu când am ceva de spus, spun, dar Fecioara e complexată și din aceste „frâne” pe care și le impune devine un monstru de egoism și răutate. E trist că și în viața reală există astfel de „personaje”. Cu fiecare spectacol descopăr noi valențe și îl „îmbunătățesc” de fiecare dată”, a spus actrița Doina Șoproni care interpretează rolul Fecioarei în spectacolul „În căutarea sensului pierdut”. Din distribuție mai fac parte actorii: Vali V Popescu, Călin Mihail Roajdă, Valentin Oncu, Diana Tușa, Ioan Alexandru Savu, Miky Paicu și Olga Cojan.

       Așadar, sâmbătă vă așteptăm să vă relaxați la teatru alături de personaje dintre cele mai interesante, să ne amuzăm de caracterele lor atât de întâlnite și în viața de zi cu zi.       

       Biletele se găsesc la agenția teatrului și online pe www.tomtix.ro.

     

 

Biroul de presa

Teatrul Aureliu Manea Turda

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh