Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Breasla Barabás Miklós vă invită să vizitați expoziția afis expo barabasanuală a grupului de la Cluj a Breslei.  Asociația „Breasla Barabás Miklós” cuprinde peste 170 de artişti plastici maghiari din România, iar cel mai numeros grup al acestei organizații, grupul de la Cluj, organizează la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, o expoziție de valorificare a lucrărilor sale.

Scopul acestor expoziții anuale este de a promova valorile artistice locale, oferind publicului posibilitatea de a admira cele mai recente lucrări ale artiștilor clujeni sau din împrejurimile Clujului. Fără a avea restricții de tematică sau de stil, având în vedere doar calitatea, aceste expoziții prezintă o gamă largă și variată de opere ale membrilor Breslei Barabás Miklós. Pictori, sculptori, graficieni, fotografi, artiști în ceramică, sticlă și textile, cu vârste cuprinse între douăzeci și o sută de ani, participă cu cele mai însemnate lucrări realizate în decursul anului trecut.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 7 februarie 2019, de la ora 17.00, în sălile temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Expoziția va fi deschisă în perioada 7 – 24 februarie 2019. Vă așteptăm cu drag!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh