Casa Rațiu, Piața 1 Decembrie 1918, nr.1, Turda, jud. Clujcetatenie activa

22 – 23 iunie 2019, ora 10:00

Confirmări: office@tinedenoi.ro

PARTICIPARE GRATUITĂ

LOCURI LIMITATE
 
Asociația „Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, în colaborare cu Centrul Rațiu pentru Democrație și Academia de Advocacy vă invită la un training inedit, desfășurat într-un loc inedit, încărcat de istorie și extrem de reprezentativ pentru tematica inedită a seminarului (Casa lui Ion Rațiu de la Turda). Prin acest program dorim să sprijinim cetățenia activă pentru a contribui la dezvoltarea democratică a societății românești.
 
Cursul se va concentra mai întâi pe conștientizarea rolului nostru ca cetățeni – cum putem influența pozitiv comunitatea prin deciziile noastre. Astfel, în prima secțiune se vor discuta politicile publice și interacțiunea cu administrația publică locală (reclamații administrative, contracte, utilizarea pârghiilor instituționale, etc).
 
În cea de-a doua etapă vom aborda elemente de advocacy, câteva dintre acestea fiind: definiții, strategii, mijloace de răspândire a mesajului susținut, precum și acțiuni propriu-zise.  Aici vom înțelege metodele corecte de a iniția campanii de advocacy, implicarea mai multor actori, comunicarea mesajului nostru, etc. Vom înțelege importanța acțiunilor prin care alegem să facem advocacy, de la petiții până la proteste și vom învăța să utilizăm legile prin care se pot solicita autorităților informații de interes public (legea 544 și legea 52).
 
Cea de-a treia secțiune a cursului reunește doi experți în domeniu care vor explica dialogul civic și social.
 
În ultima parte a cursului vom parcurge elemente ce țin de drepturile omului. Un expert juridic va vorbi despre procesele cu autoritățile publice (inclusiv notificarea autorităților și plângerile administrative), darea în judecată în urma refuzurilor, apărarea în instanță, etc. Această etapă este menită să informeze cetățenii activi despre drepturile lor. Prin informarea corectă a persoanelor cu privire la drepturile și libertățile lor, acestea au posibilitatea de a se implica mai mult în societate, de a lupta pentru valorile democratice și implicit, de a contribui la o dezvoltare armonioasă a comunității.
 
 
PARTICIPAREA ÎN CADRUL ACESTUI SEMINAR ESTE GRATUITĂ. COSTURILE LEGATE DE CAZAREA LA CASA RAȚIU ȘI MESE SUNT ASIGURATE DE CĂTRE ORGANIZATORI.
 
 
Program:

21 iunie 2019 – Sosire și cazare la Casa Rațiu, Turda
 
22 iunie 2019

10:00 – 12:00 – Politici publice, influențarea administrației publice locale (partea 1) Lector: Răzvan Orășanu
12:00 – 12:30 – Pauză de prânz
12:30 – 14:30 - Politici publice, influențarea administrației publice locale (partea 2) Lector: Răzvan Orășanu
14:30 – 14:45 – Pauză
14:45 – 16:45 - Story mediatic dintr-o poveste de cetățenie activă: Lector:  Bianca Oanea
16:45 – 17:00 – Pauză
17:00 – 19:00 – Story mediatic dintr-o poveste de cetățenie activă: Lector: Bianca Oanea

23 iunie 2019
 
09:00 – 11:30 – Elemente de advocacy (partea 1). Lector: Radu Nicosevici și Corina Dragomirescu
11:30 – 12:00 – Pauză de prânz
12:00 – 13:30 – Elemente de advocacy (partea 2). Lector: Radu Nicosevici și Corina Dragomirescu
13:30 – 13:45 – Pauză
13:45 – 16:45 – Drepturile omului. Lector: Elenina Nicuț
16:45 – 17:00 – Pauză
17:00 – 18:00 -  Concluzii
 
 
 
Asociația “Ține de Noi” este o organizație nouă care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Obiectivul principal este de a crea în jurul acestei organizații un adevarat laborator de idei orientate spre societate și un nucleu pentru politici publice viitoare. Promovăm valorile democratice și euro – atlantice ca o șansă pentru modernizarea României.

 

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh