Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 poza-mateiActivitatea Companiei de Apă Arieș este structurată pe două direcți de operare:

alimentarea cu apă și canalizare.

Aceasta din urmă are legătură directă cu cea mai importantă parte a programului care a fost derulat în ultimii ani pe bani europeni, prin construirea unei stații de epurare moderne.

Staţia de tratare asigură arealului geografic, una dintre cele mai calitative ape potabile din țară, avand o compoziţie similară cu apa plată comercializată în supermarket-uri.

 Le vom lua pe rând, fiecare dintre ele având importanța lor, importanță pe care, adeseori, nu o sesizăm, tocmai din cauza faptului că aceste activități fac parte din viața noastră de zi cu zi, fiind atât de comune, încât sunt indispensabile cetățeanului anului 2013 din Comunitatea Urbană Arieș. Trebuie să spunem, din capul locului, că extinderea canalizării la toți locuitorii municipiilor Turda și Câmpia-Turzii este unul dintre dezideratele declarate de conducerea Companiei de Apă Arieș (CAA), în frunte cu directorul general, Cristian Octavian MATEI, deziderat aflat, de altfel, in concordanță cu țintele comunității europene.

Prin proiectul derulat în acești ultimi ani, CAA a crescut gradul de conectare la rețeaua de canalizare cu 45%. Pentru realizarea acestor modernizări, pe extindere și reabilitare rețele de apă uzată, CAA a accesat fonduri europene în valoare  de 79,9 milioane de euro,  bani utilizați într-un mod eficient, fiind alocați pentru lucrari care sa aducă un efect maxim, în sensul îmbunătățirii serviciilor oferite populației.

 Continuând eforturile menite a crește gradul de acoperire pentru furnizarea de servicii de alimentare cu apă şi canalizare, CAA se află în faza finală, premergătoare acceăarii unei noi finanțări europene nerambursabile, în valoare de 82,7 milioane de euro. Trebuie precizat faptul că în momentul de față Compania de Apă Arieș se află în top 5 companii din domeniu, din punctul de vedere al stadiului accesării și implementării programului desfășurat din fonduri europene, în cadrul POS Mediu. Așadar, există un motiv în plus de mândrie locală, fiind un exemplu pentru ceilalți operatori din țară.

În perioada imediat următoare, Compania de Apă Arieș își va concentra activitatea în vederea  informatizării şi optimizării proceselor interne, astfel încât să utilizeze resursele de apă într-un mod cât mai puțin invaziv, deoarece ceea ce facem noi azi se va reflecta în calitatea vieții urmașilor noștri, iar CAA dorește ca, prin strategia sa pe termen lung sa lase o moștenire demnă.

 În concluzie, dacă prin proiectul de 79,9 milioane de euro au fost reabilitate și extinse rețele de apă uzată în lungime de 89,3 km, prin viitoarea finanțare de 82,7 milioane de euro, specialiștii de la operatorul de apă canal își propun să reabiliteze și să extindă nu mai puțin de 129,605 km.

 Directorul general al Companiei de Apă Arieș, Cristian Octavian MATEI, a declarat că:  ”Dorim să realizăm, în următorii ani, printr-o finanțare europeană care să necesite o cât mai mică contribuție financiară a localităților deservite de noi, acoperirea cu rețele de canalizare a întregii suprafețe a municipiilor Turda și Câmpia Turzii și a cât mai mult din cea a comunelor. Aceste servicii aduse în bătătura fiecăruia dintre clienții noștri, realizează un confort la care mulți dintre ei au visat ani de-a rândul, dar costurile mari de realizare a canalizării nu le-a permis accesul la aceste facilități, pe care noi le considerăm nu numai normale, ci chiar obligatorii pentru România anului 2013”, a mai subliniat directorul general al CAA, Cristian Octavian MATEI.

 Mai trebuie spus că operatorul CAA gestionează rețelele de apă și canalizare din Turda, Câmpia Turzii și șase comune, reușind să stabilească un tarif unic pentru serviciile de apă și canalizare pe care l-a ținut neschimbat în ultimii doi ani, la o valoare mai mică decât la majoritatea firmelor din același domeniu din țară.

 Legat de canalizare, una dintre cele mai grave probleme, pe care o știu toți turdenii, este cea a furturilor de capace de la căminele de vizitare, capace pe care hoții le sparg (fiind din fontă, sunt casabile) și apoi le valorifică la centrele de recuperare a materialelor refolosibile, pe sume de nimic, mult mai mici decât valoarea sa de inventar. Pentru a contracara aceste sustrageri, Compania de Apă Arieș a achiziționat și montat capace realizate dintr-un material compozit, reușindu-se schimbarea a  388 capace de fontă cu cele din compozit.

 Pentru ca noile rețele de canalizare, dar și cele mai vechi, să nu creeze neplăceri clienților Companiei de Apă Arieș, cei care se ocupă de întreținerea și repararea acestora fac un apel la utilizatorii serviciului de apă uzată să folosească acest serviciu într-un mod decent, fără să arunce în rețeaua de canalizare lucruri și obiecte care ulterior vor colmata întreaga rețea. Iată câteva dintre obiectele care au dat de furcă celor de la CAA, lucruri găsite în rețelele de canalizare: cârpe, scutece, papuci, sticle, pet-uri, etc.

 O canalizare bine utilizată este una care funcționează zeci de ani, fără să producă neplăceri utilizatorilor.